La moartea lui Johan Cruyff, un geniu devenit legendă

E una din acele veşti care te lasă fără cuvinte. E una din acele veşti ce-ţi poate strica o dimineață, o zi, o săptămână, o lună. E una din acele veşti care îţi aminteşte că traseul unui om pe această planetă e marea necunoscută a fiecărei vieţi. E una din acele veşti pe care n-ai vrea s-o descoperi. Niciodată. A murit Johan Cruyff. 

Cine a fost Johan Cruyff cred că nu are rost să dezbatem. Figura sa face parte deja din categoria legendelor. A fost un prinț al sportului rege, pentru că așa s-a comportat mereu, și când juca și când antrena, ca un nobil. Putea fi mai mare decât atât, putea fi regele sportului rege, iar cei care l-au văzut jucând pot jura că la talent nu era cu nimic mai prejos decât Pele și Maradona. A avut însă un soi de boemie, care i-a influențat mulți pași în carieră. A fost mai degrabă rebel decât calculat, mai degrabă latin decât olandez. A fost însă un geniu, iar geniile trebuie privite ca atare și nu judecate.

Cine este Johan Cruyff vedem zilnic uitându-ne la televizor. Și nu, nu este nicio greșeală conjugarea verbului la timpul prezent. Johan Cruyff nu poate fi niciodată discutat la trecut. El este, acum, și va fi mâine, pomâine, cât timp fotbalul inventat de el va fi folosit de unul sau altul dintre discipolii lui. Pentru că a avut mulți. De la Hagi la Guardiola, de la Koeman la Rijkaard, de la Beguiristain la Zubizareta, de la Luis Enrique la Xavi și la cei ce vor veni și care au crescut ori s-au format sub tot ceea ce el a inventat. Johan Cruyff n-a murit, pentru că de murit mor doar cei ce sunt uitați. Johan Cruyff s-a dus într-o altă lume, unde geniul său va străluci și mai puternic. Va trăi veșnic.

Nu l-am văzut jucând. L-am ”văzut” însă prin intermediul poveștilor  lui Ioan Chirilă, pe care le-am devorat ca orice copil al unei epoci în care nu exista mai nimic în afara cărților. Despre Ajax-ul lui Ștefan Covaci, nea Vanea putea vorbi ore-n șir. Și chiar o făcea, într-o redacție din Lutherană, înconjurat de tineri ce-i citiseră cărțile și se bucurau acum să-l asculte. L-am ”cunoscut” apoi prin Hagi și Gică Popescu, singurii români pe care i-a pregătit, prin ceea ce au avut ei de spus, lucruri știute, dar și mai puțin știute. Pentru mine rămâne antrenorul care a revoluționat fotbalul. Cu acel pardesiu bej și cu acea filozofie genială.

În octombrie anul trecut, lumea fotbalului primea vestea că Johan Cruyff e implicat în cel mai greu meci al carierei sale. Se lupta cu un cancer la plămâni, dar se auzise că evoluează bine, că boala a dat înapoi. I-a plăcut mult să fumeze, o făcea și ca jucător, inclusiv înainte să iasă pe teren mai trăgea câte o țigară. S-a lăsat după ce inima lui i-a transmis primele semnale. Era deja antrenor la Barcelona. Iată însă că această boală parșivă l-a învins. La 68 de ani a plecat dintre noi, parcă prea tânăr. Sunt convins însă că a dus această bătălie în stilul lui, elegant, cum era și cu mingea la picior, ca la acea finală din 1974. Nici acel meci nu l-a câștigat, dar prin el a intrat în istorie. 

Despre ceea ce a făcut el la FC Barcelona și pentru FC Barcelona din nou nu cred că mai are rost să amintesc. Cifrele, reci, vorbesc de la sine. 42 de trofee până la venirea lui lui Cruyff, în 72 de ani, 42 de trofee după venirea lui Cruyff, în 27 de ani. Similitudinea și jocul cifrelor sunt incredibile. Și pentru că nimic nu e întâmplător pe lumea asta, primul meci al Barcelonei după trecerea în neființă a ”Maestrului” va fi tocmai împotriva marelui rival, Real Madrid. Pe ”Camp Nou”, stadion care cred că va purta în viitor numele marelui Johan. Un olandez adoptat de catalani. Va fi sigur un ”Clasico” privit  cu o lacrimă în colțul ochiului. Și jucat, de cei din teren, cu un nod în gât. Inclusiv de cei de la Real, un adversar pe care Cruyff l-a respectat întotdeauna pe atât de mult pe cât a dorit să-l învingă întotdeauna. Cei 22 de superfotbaliști din teren vor avea, din Cer, un spectator de lux, un transfer de ultimă oră al Divinității. Care îi va îndemna pe toți, așa cum a făcut-o în acea seară de mai, pe vechiul   ”Wembley”, la ultima finală a Cupei Campionilor Europeni în vechiul format: ”Muchachos, salid y disfrutad!”

E una din acele veşti care îţi reamintesc ce important e să-ţi trăieşti viaţa aşa cum e. Cu bune și cu rele. Cu demnitate și onoare. Privind către Cer şi mulţumind pentru tot ceea ce primeşti. Cu un zâmbet, eventual. Și cu convingerea că nu există deal care să nu poată fi urcat.
Hasta siempre, genio!