Juventus fără Vidal, Bayern cu Vidal

05.08.2015, 15:20
collage.vidal

Juventus fără Vidal, Tevez și Pirlo, poate că așa ar fi trebuit să fie titlul acestui text. Despre repatrierea lui Tevez la Boca am scris însă de curând pe acest blog, retragerea lui Pirlo spre fotbalul american era într-un fel așteptată și oarecum pregătită la Juve, dar plecarea lui Vidal lasă un loc liber destul de important în linia de mijloc a campioanei Italiei și, mergând mai departe pe firul raționamentului, adaugă un element important în lotul campioanei Germaniei. Bayern a pus mâna pe un jucător excelent, la o vârstă numai bună, 28 de ani, dornic de o nouă provocare, venit pe cai mari după performanța obținută la Copa America, dar și după 4 titluri consecutive în Serie A, plus un event în ultimul sezon, plus o calificare în finala Champions League, ceea ce nu-i puțin lucru, de vreme ce Bayern-ul lui Guardiola nu izbutește să treaca de faza semifinalelor.

Între Vidal și Bayern Munchen a existat un soi de poveste de iubire neconsumată. Dorit de Bayern în 2011, unde ar fi trebuit să-l urmeze pe Jupp Heynckes, chilanul a ales să plece la Juventus, din respect, zice-se pentru fanii lui Leverkusen, deși exista o înțelegere cu Bayern, un soi de precontract ce nu putea să aibă însă nici o valoare, căci jucătorul era al celor de la Bayer. Rumennigge a fost furios atunci, a vorbit chiar despre un "comportament imoral" al fotbalistului, care în opinia lui Herr Karl Heinz din acele zile "nu are valoarea morală de a fi fotbalistul lui Bayern Munchen". Că părerile se schimbă în fotbal de pe-o zi pe alta, știm, iată însă că a fost nevoie de 4 ani pentru ca bavarezii să treacă peste acel afront (în Germania, se spune că Bayern nu se refuză) și să-l transfere pe chilan.

Unde va juca el în distribuția lui Guardiola nu-mi este încă foarte clar.  L-am văzut la Audi Cup ceva mai avansat în teren decât la Juventus.  Mă gândeam că va face parte dintr-o linie de 3 alături de Xabi Alonso și Thiago, ceea ce ar face ca Lahm și Alaba să revină pe pozițiile lor tradiționale, atât de cerute de mulți fani ai bavarezilor. Problema e că la Guardiola niciodată n-ai garanția primului "11". Senzația mea e că nu prea e un mijlocaș de profilul Guardiola, nu face parte din categoria celor pe care Pep să-i prefere în teren. Dar poate și de aceea l-a luat, pentru polivalența pe care Vidal o poate oferi. Nu marșez pe ideea că Vidal a fost luat peste capul lui Guardiola, așa cum am citit prin diverse locuri. Poate că Pep își dorea altceva pe postul lăsat liber după plecarea lui Schweinsteiger, dar în niciun caz nu cred că Rumennige și Sammer luau un jucător peste capul antrenorului. Bayern nu pare clubul la care să se întâmple așa ceva și nici Pep tehnicianul care să accepte așa ceva. De asta ne vom lămuri în lunile următoare, în funcție de impactul pe care Vidal îl va avea în echipă. Nu mă refer la meciurile cu Ingolstadt sau Darmstadt, acolo nu e relevant dacă va juca ori nu, ci de meciurile care chiar contează, cu Dortmund, Wolfsburg, ori în Champions League (evident, plecând de la ideea că Vidal nu are nici o problemă medicală). Nu marșez nici pe ideea că Bayern a dat prea mulți bani pe chilian. 37 de milioane (ce pot fi 40 în funcție de bonusuri) nu-i o sumă mică, dar ținând cont de vârsta și valoarea fotbalistului se înscrie în cifrele de azi de mercato. În plus, Bayern a beneficiat și de cele 20 de milioane primite de la Manchester United pentru Schweinsteiger, o sumă la care nu cred că spera acum vreo lună, o sumă care, da, mi se pare mare, ținând cont de caracteristicile lui Schweinsteiger.

Cât despre Juventus, avem două direcții de discuție. Prima, cea legată de bani. Juve a făcut din nou o afacere bună, așa cum a tot făcut în ultimii ani. L-a dat pe Vidal pe bani foarte buni (plătise 10,5 milioane pe el, sumă ce se amortizase pe deplin în acești 4 ani), oferindu-i chilianului posibilitatea de a câștiga semnificativ mai mult la salariu (cam două milioane în plus pe sezon). Sezonul trecut n-a fost chiar cel mai bun pentru Vidal, dacă-l comparăm cu celelalte trei, iar păstrarea lui ar fi devenit o problemă pentru vestiar, cu aceste solicitări de mărire de salariu ce veneau în permanență. Aici cred că suntem cu toții de acord că Juve a făcut o afacere bună.

Cea de-a doua direcție de discuție vine de la echipa în sine. Care a slabit considerabil prin plecarea lui Vidal și a celorlalți doi amintiți mai sus. Cred că și aici suntem de acord. Nu era chiar coloana vertebrală a echipei, dar era un triunghi de forță. Pirlo-Vidal-Tevez asigurau consistență, sacrificiu și goluri în același timp, iar golul lăsat de ei va fi greu de astupat. Accidentarea lui Khedira e un ușor contratimp căruia trebuie să-i facă față Allegri, căci perioada de absență a neamțului, două luni, trebuie musai adăugată la ultimul an, în care Khedira a jucat puțin spre deloc. Dacă pe linia de atac Juve s-a mișcat foarte bine, ba chiar are un ușor "overbooking" care ar trebui rezolvat prin plecarea lui Llorente (ce va reprezenta o altă afacere bună a torinezilor, nu uitați că a venit gratis!), linia de mijloc e un compartiment în așteptare. Achiziționarea lui Draxler, pe cât de mare e talentul celui în cauză, pe mine nu mă convinge, căci și aici vorbim de o perioadă lungă de accidentare, iar varianta Mascherano, proaspăt intrat în rândul "căpitanilor" Barcelonei, e mai degrabă imposibilă. Aici va trebui să lucreze Juventus în săptămânile ce au mai rămas din mercato.

Până la startul campionatului italian mai e ceva, dar trebuie să observ că ar trebui să avem mai mult echilibru decât în sezoanele trecute. Milan și Inter s-au întărit considerabil, Roma de asemenea, iar Juventus a scăzut un pic. Ar trebui să fie o luptă mai strânsă pentru titlu și pentru podium.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”

Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...

Descarcă aplicația Digi24

  • 10:00 Live Digi Sport Matinal
  • 11:30 Fotbal European
  • 12:00 Live Stirile Digi Sport
  • 12:30 Live Superliga: Petrolul-Unirea Slobozia
  • 13:15 Live Stirile Digi Sport
  • 13:30 Live Superliga: Petrolul-Unirea Slobozia
  • 14:30 Live Stirile Digi Sport
  • 15:00 Live Superliga: CFR Cluj-Otelul Galati
  • Vezi tot programul
  • petrolul

    FOTBAL: Petrolul - Unirea Slobozia, 12:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ - SC OȚELUL GALAȚI, SUPERLIGA SUPERBET (23.10.2023)

    FOTBAL: CFR Cluj - Oțelul Galați, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Amad Diallo of Manchester United celebrates his goal to make it 1-2 during the Premier League match Manchester City vs Manchester United at Etihad Stadium, Manchester, United Kingdom, 15th December 2024(Photo by Mark Cosgrove/News Images)

    FOTBAL: Manchester United - Bournemouth, 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Real Madrid v CF Pachuca - FIFA Intercontinental Cup, Doha, Qatar - 18 Dec 2024

    FOTBAL: Real Madrid - Sevilla, 17:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Tottenham Hotspur v Manchester City - Carabao Cup Fourth Round LONDON, ENGLAND - OCTOBER 30: Radu Dragusin of Tottenham

    FOTBAL: Tottenham - Liverpool, 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:RAPID BUCURESTI-DINAMO BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (18.08.2024)

    FOTBAL: Dinamo - Rapid, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto Și-a făcut bagajele și a plecat din România, la câteva zile după ce Becali i-a zis "Du-te, mă, acasă"

luis-phelipe

Ce a spus Ruben Amorim despre Radu Drăgușin, după ce Manchester United a marcat de 3 ori în 30 de minute

Manchester United Press Conference

Exclusiv Primul român care va fi ”transferat” de Dan Șucu la Genoa

dan-sucu

OUT! Și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova și a bătut palma cu altă echipă din SuperLiga

Fotbalistii craioveni Valerica Marius Gaman, Stefan Baiaram, Ante Roguljic, Alexandru Cretu, David Sala, Andrei Virgil

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media