Juventus-Atletico 3-0 | Ţintele lui Cristiano, transa lui Allegri şi nota de plată a lui Simeone

Video Juventus-Atletico Madrid 3-0 | Atletico Madrid n-a avut o călătorie foarte liniștită luni, către Italia. A fost vânt puternic la Torino, iar avionul cu care zburau Simeone și ai lui a fost foarte aproape să ajungă la Milano, comandantul asumându-și în ultimul moment aterizarea la destinația prevăzută. Aterizare ce a fost însoțită de turbulențe puternice și, spun martorii oculari, de câteva țipete de spaimă din diverse locuri ale aeronavei, până la aplauzele de final dedicate măiestriei piloților.

Au rămas singurele aplauze pe care le-a auzit delegația madrilenă în această deplasare care s-a terminat cu un coșmar ce s-ar putea să lase urme adânci în viitor.

Juventus a întors acel 0-2 de pe ”Metropolitano” în principal datorită forței mentale a grupului. Apropiații lui Cristiano spun că el a promis încă de săptămâna trecută că va da trei goluri și se va răzbuna astfel pentru tot ce a pățit în meciul tur. Încrederea portughezului a fost preluată și de ceilalți, capacitatea sa de a motiva un vestiar fiind probată în anii de pe ”Bernabeu”, iar Max Allegri a pus restul.

La Juventus-Atletico 3-0, Allegri a fost Allegri, Ronaldo a fost Ronaldo

A ieșit un 3-0 de impact, un doping moral ce va folosi cu siguranță în viitor. Juve a câștigat fără să facă un meci strălucitor, a câștigat pentru că a fost Juve, pentru că Allegri a fost Allegri și pentru că Ronaldo a fost Ronaldo. Bestia pe care o știm de atâția ani, asasinul de superlative la care nu ne mai miră nimic, Don Juan-ul ”Bătrânei Doamne” cu care aceasta nu se ferește să iasă în lume și să-și arate frumusețea.

Orice am spune acum despre Cristiano poate fi redundant, e greu de găsit ceva ce nu s-a spus sau scris. Schimbarea de echipă nu l-a afectat deloc, ba chiar i-a oferit acea motivație suplimentară cu care să abordeze acești ultimi ani ai unei cariere fantastice.

Și despre Max Allegri am scris de atâtea ori pe acest blog. În perioada lui la Juve, dincolo de trofeele interne, a avut două finale de Champions League pierdute, una în fața lui Cristiano și Zidane, cealaltă în fața lui Messi, Suarez și Neymar, o eliminare în prelungiri cu Bayern-ul lui Guardiola și o alta în fața Madridului cu acel penalty din ultimele secunde. În rest calificări și lecții de ordin tactic date altor antrenori.

Nu există tehnician care să câștige fiecare meci, nu există tehnician care să nu aibă o zi proastă, nu există tehnician care să aibă mereu la el cheia succesului, așa că nici Allegri nu e așa. E însă un tip suficient de pregătit, suficient de dedicat meseriei sale, la care știi că și dacă se întâmplă să piardă va găsi ceva de învățat. Așa cum a fost după eșecul din tur.

La Torino, Atleti nu a fost Atleti

Și despre Diego Simeone am scris de foarte multe ori aici. Nu-s mulți cei care-l plac pe Cholo, sunt mai mulți cei care-l acuză pentru filozofia sa fotbalistică. Și el are suficiente partide câștigate urmare a unui plan tactic coerent, la fel cum are și eșecuri. Ceea ce s-a întâmplat marți seară la Torino este însă, cred, prima partidă în care Simeone și al său Atletico au fost de nerecunoscut. La Torino n-am văzut acel Atletico pe care cred că-l aștepta și Allegri, n-am văzut acel Atleti eroic, războinic, cu cuțitul în dinți și cu crampoanele pregătite, cu coatele pe sus și tibiile hârșâite.

Acel Atleti capabil să supraviețuiască așa cum a făcut-o în alte ocazii. Am amintit în comentariul partidei de marți de acel duel cu Bayern, din semifinalele ediției 2015-2016, când Atletico s-a dus în Bavaria după doar 1-0 în tur și a rezistat unei dominări cum rar se vede, cu 35 de șuturi trimise spre poarta sa. Atunci a fost Atletico, marți seară a fost ca și cum pe teren a intrat un frate geamăn, care doar seamănă, dar n-are nicio legătură cu originalul.

La acel meci de la Munchen, Simeone a avut un plan B. La pauză l-a pus în aplicare și i-a ieșit. La Torino, marți, mi s-a părut că Simeone n-a avut nici măcar planul A. Nu i-a ieșit echipa de start (ce-a căutat Lemar cred că n-a înțeles nimeni), n-a intuit surprizele pregătite de Allegri, dar nici n-a știut ulterior să ia vreo măsură. Avea cea mai la îndemână variantă, la pauză, să reconfigureze un Atletico recognoscibil: Savic în apărare și Gimenez la mijloc, Saul în ajutorul lui Juanfran pe banda stângă și Koke în ajutorul lui Arias pe banda dreaptă.

Dacă la Cholo a fost un soi de ”blackout”, Allegri a fost în stare de grație, chiar în transă, vezi introducerea lui Dybala în locul lui Spinazzola, pe care nici măcar jucătorii lui n-au înțeles-o în primul moment. Să ai 2-0, nimic sigur deci, și să riști cu o asemenea mutare ne arată un antrenor prea sigur că nimic nu i se poate întâmpla. Allegri citise exact că jucătorii lui Simeone nu au cum să reacționeze, că sunt timorați și de-a dreptul resemnați și că singura lor șansă erau loviturile de departajare.

Pe care în mod clar a vrut să le evite, căci la această loterie presiunea publicului gazdă poate fi de multe ori un handicap, nu un avantaj.

Simeone a plătit pentru gestul din tur

Mă întorc la Simeone și la gestul său din tur, acele ”huevos” pe care a vrut să arate tuturor că le are. Gest care nu i-a deranjat peste măsură pe spanioli, care au și un soi de cocktail, mai exact un shot (chupito în spaniolă) care se cheamă ”tocame los huevos” (cu tequila, vodcă, lime și tonic).

I-a afectat în schimb pe italieni, în special pe Cristiano, care nu rămâne niciodată dator. Și n-a rămas. Cu cele trei rachete ale sale, Cristiano a lovit deja două ținte în Madrid, nu doar pe Atletico, ci și pe Real, nu doar pe Simeone, ci și pe Florentino. A treia se învârte pe la Barcelona, în așteptarea scutului anti-rachetă marca Messi.

P.S. Tot spaniolii au un fel de mâncare numit ”huevos rotos”. I l-a servit Cristiano lui Simeone, alături de nota de plată.