Jorge Jesus și cele 90 de minute de pe "Bernabeu"

Jorge Jesus nu face parte din categoria antrenorilor norocoși. Pățaniile sale din trecut sunt arhicunoscute, trofeele pierdute în ultimele minute ori la loviturile de departajare, campionate irosite în etapele de final au fost subiecte pe larg dezbătute. Imaginea aceea cu el în genunchi, la capătul unui sezon pe care l-a controlat, dar în care a pierdut totul cu Benfica, deși era favorit să câștige totul, îl va însoți pe unde se va duce.  Probabil că dacă avea mai multă șansă decât a avut până acum, Jorge Jesus s-ar fi putut regăsi pe banca unei echipe din liga celor mari. Cum e Real Madrid, de exemplu. 

Jorge Jesus face parte în mod sigur din categoria antrenorilor pricepuți. Chiar și acele eșecuri de care vorbeam n-ar fi fost posibile fără priceperea lui, căci la Benfica s-au vândut în perioada în care a stat el pe bancă numeroși fotbaliști, pe bani foarte buni. Tot un fel de ghinion e și obligația de a o lua mereu de la capăt, de a reconstrui, așa cum i s-a întâmplat în 3 etape la Benfica și cum i se întâmplă oarecum și la Sporting. Jorge Jesus n-a fost niciodată tipul de tehnician care să vină la un festin direct cu masa pusă, el a pus umărul din plin la pregătirea bucatelor, ba de multe ori s-a trezit în situația că mare parte din produsele pe care le preparase au ajuns pe alte mese, ale bogaților.

Priceperea lui Jorge Jesus s-a văzut din plin pe ”Bernabeu”,  cu Real Madrid.  Dar și ghinionul său. Să conduci ostilitățile în fața deținătoarei trofeului și să pierzi în ultimele minute, cu golul decisiv dat la ultima fază a prelungirilor, reprezintă, din orice direcție am privi lucrurile, o mare neșansă. Mai ales că Sporting n-a fost o echipă bombardată pe parcursul celor 90 de minute, dominată clar și scăpată fără gol prin voia Divinității. Sporting a arătat miercuri seară ca o echipă foarte bine așezată, cu temele foarte bine făcute. Un 4-2-3-1 cu care a acoperit foarte bine tot terenul, cu care a blocat foarte bine piesele de bază ale Realului și cu care a scos în evidență, mai mult decât oricine în ultimele 6 luni, carențele din jocul madrilenilor. Carențe care au existat, în ciuda trofeului cucerit la Milano, și care încă există. 

Partida trebuie privită și-n contextul în care Cristiano Ronaldo și Benzema sunt încă departe de forma fizică ideală. Pentru ei sezonul practic abia a început, iar asta se simte. Ceea ce altădată era o mare virtute a francezului, capacitatea de asociere cu Cristiano și Bale, a lipsit miercuri seară, prestația lui Benzema fiind dintre cele mai slabe din ultimul timp. Greu de înțeles în acest context înlocuirea sa destul de târzie totuși cu Morata, căci logic ea ar fi trebuit să fie făcută la pauză. Intrările lui Morata, Lucas Vasquez și James Rodriguez au schimbat aproape complet dinamica partidei, căci de unde până în minutul 60 raportul șuturilor era favorabil portughezilor, 6-7, în ultima jumătate de ceas a fost 8-0 pentru gazde. Explicația nu e greu de deslușit, căci lipsa de mobilitate a lui Cristiano și Benzema a făcut ca liniile de pase să fie greoaie, iar pasele între linii să nu prea apară. De aceea Toni Kroos a făcut un meci foarte prost, de aceea Modric n-a fost prea departe de german ca nivel al prestației, ambii fiind dependenți de cei din fața lor pentru a acorda cursivitate jocului și pentru a a inventa faze periculoase.

Pesemne că, privindu-și jucătorii sleiți de puteri după 75 de minute de efort colosal, Jorge Jesus și-a adus aminte de acea frază celebră a miticului Juanito: ”Noventa minuti en el <<Bernabeu>> son molto longo”, adresată, într-o spaniolo-italiană ușor comică, celor de la Inter care, în aprilie 1986, vizitau arena de pe ”Paseo de la Castellana” după ce câștigaseră turul de pe ”San Siro” cu 2-0. Așa a fost atunci (5-1 rezultat final), așa a fost și-acum și așa a fost în multe alte situații când Real Madrid a accesat latura epică a fotbalului pentru a întoarce soarta unei partide ce părea compromisă. Dacă e să privim în urmă, Real Madrid are această capacitate, în special în Champions League, competiție cu care există o legătură de-a dreptul mistică, de câștiga pedalând pe latura epică partide aparent pierdute. Și mai are acest Real Madrid al lui Zidane o caracteristică, reușește să câștige partide când joacă prost, vezi contra lui Celta și Sporting în acest sezon, iar atunci când joacă bine și lucrurile îi funcționează își demolează de-a dreptul adversarul. La 0-1 în minutul 80, panorama nu se prezenta deloc roz pe ”Bernabeu”, căci Borussia Dortmund e un adversar capabil de orice (și bune, dar și rele, să ne înțelegem), iar Sporting tocmai demonstrase de ce e capabilă. La 2-1, rozul a redevenit prezent.

Două vorbe și despre celălalt meci tare al serii de miercuri, cel de la Torino. Plecată la drum cu intenția declarată de a conta în lupta pentru trofeu, ”Bătrâna Doamnă” s-a văzut pusă în fața unui ușor contratimp de o FC Sevilla readusă oarecum în timp din vremurile lui Unai Emery. Foarte ordonată și cu o capacitate de rezistență demnă de remarcat. Mai sus menționam că Sporting n-a fost dominată ori bombardată pe ”Bernabeu”. Sevilla a cam fost, la fel cum a fost și Monaco, pe ”Wembley”, cu Tottenham. Spre deosebire de monegasci, Sevilla n-a avut prea multe pretenții ofensive, limitându-se la a apăra eroic acest 0-0. Juve a ratat ocazii, dar acestea sunt meciurile pe care un fotbalist de 90 de milioane ar trebui să le decidă. Higuain nu prea a fost mereu în meci, ba chiar a părut ușor precipitat la ora deciziilor, semn că există o oarecare presiune pe umerii lui. La primul său duel major în Europa, Sampaoli și-a arătat priceperea, surprinzându-l oarecum pe Allegri cu cei 3 atacanți trimiși în teren din primul minut, Vitolo, Sarabia, Franco Vasquez, plasați într-un 4-3-3 prin care se duceau direct peste cei trei fundași centrali italieni. A fost primul meci după multă vreme în care Juve n-a găsit drumul spre gol, partea proastă e că s-a întâmplat într-un moment în care trebuia să-și depună candidatura.

Suntem însă abia la începutul sezonului, până la final multe se vor mai întâmpla. E important cum începi, căci asta poate dicta o linie, dar mult mai important e cum termini. După o primă etapă greu se poate vorbi de o schimbare a raportului de forțe a favoritelor. Același triumvirat din ultimii ani, Bayern, Barcelona, Real Madrid, ocupă și acum primele poziții pe grila de start, dar nu de puține ori s-au desprins în câștigători concurenți plecați de undeva din spate. Am plasat Bayern într-un soi de ”pole-position” pentru efectul Ancelotti, care de câte ori s-a dus la un club după un antrenor foarte riguros a obținut performanțe. Fără să fie un tactician desăvârșit, Ancelotti are acea știință de a-și apropia vestiarul, ceea ce atunci când vestiarul e populat cu mari valori tinde să devină un element decisiv.