”Impossible is nothing” sau Ajax, echipa tuturor

Juventus - Ajax 1-2 | Adevărul e că fotbalul avea nevoie de așa ceva. Fotbalul în sine și noi cei care-l privim. Mai ales noi, cei care-l privim, aveam nevoie de așa ceva. Aveam nevoie de o echipă care să rupă barierele, care să arate că orice e posibil, care să nu se simtă în inferioritate chiar și-atunci când e în inferioritate, care să ne arate că banii contează, dar nu-s cel mai important lucru, care să ne facă să înțelegem că un număr, fie el 10, ca Messi ori 7, ca al lui Cristiano, n-are cum să fie mai bun decât 10 numere la un loc, dacă acele numere interpretează aceeași melodie, joacă ce știu și știu ce joacă.

Adevărul e că Ajax Amsterdam varianta 2019 nu e doar marea revelație a sezonului în Champions League, ci a devenit un pic echipa tuturor. Pentru că toți am fost, măcar o dată în viață, Ajax-ul de dinainte de ”Bernabeu” ori Torino. Dar nu toți am reușit să fim Ajax-ul de după ”Bernabeu” și după Torino, nu toți am reușit să ne depășim limitele și să putem striga în gura mare: ”Impossible is nothing”.

Ajax şi povestea despre fotbalul adevărat oferită în acest sezon de UEFA Champions League

Nu știu dacă și când a mai oferit Champions League o poveste așa de frumoasă. Surprize au tot fost, doar dacă ne uităm repede în urmă dăm peste Roma anul trecut, Monaco în 2017, chiar și City în 2016, dar parcă niciuna nu a avut strălucirea acestui Ajax. Pentru că, dincolo de ecuațiile bugetului, ecuațiile salariilor, ceea ce propune Ajax este fotbal. Fotbal în adevăratul sens al cuvântului, bazat pe minge, pe posesie, pe construcție, pe pase, nu pe betonarea apărării și folosirea tuturor mijloacelor pentru a ține de un rezultat.

Ajax e partea romantică a unui sport din ce în ce mai industrializat, din ce în ce mai calculat, în care chiar și un antrenor ca Pep Guardiola, care i-a fost model lui Erik ten Hag (e antrenorul lui Ajax, știu că ridicați un pic din sprâncene pentru că nu știți de unde să-l luați în viteză!), chiar și un antrenor ca Pep deci se predă în fața calculelor și a unei strategii. Și, apropo de asta, scriu aceste rânduri înainte să știu ce va fi în City-Tottenham, dar tare frumoasă ar fi o semifinală Ajax-City! Tocmai în contextul legăturii dintre Ten Hag și Guardiola.

Paradoxal, Ajax a început să joace marți seară abia după ce Cristiano a deschis scorul. Parcă în acel moment presiunea a dispărut de pe umerii ”lăncierilor”, care au redevenit acea gașcă nebună de pe ”Bernabeu”, capabilă de orice când nu are nimic de pierdut. Până la golul lui Cristiano meciul nu fusese grozav și părea a curge în direcția dorită de Juventus. Părea genul acela de partidă la capătul căreia am fi spus că echipa mai experimentată s-a calificat, chiar dacă jocul în sine n-a strălucit.

Cu multe întreruperi, lent, fără ocazii, se mergea pe drumul unui 0-0 în care, conform scenariilor, urma să apară Cristiano. Și a apărut, nimic de zis, la o fază fixă, cu al său simț de marcator, ca o felină când simte miros de sânge. De aici însă a început nebunia numită Ajax. Ori, mai bine zis, festivalul numit Ajax. Cu un pic de șansă, corect, la golul de 1-1, dar ce-ar fi fotbalul și viața însăși fără o doză mai mică sau mai mare de noroc în momente esențiale.

Juventus - Ajax 1-2 | "Salid Y Disfrutad", varianta Ajax

Mi-ar fi plăcut să fiu în vestiarul Ajax-ului la pauză. Să aud ce indicații dă Ten Hag jucătorilor. Poate că în mintea lui de antrenor avea pregătită și varianta unui joc la rezultat, să protejeze acel 1-1 care să ducă spre prelungiri. Cam cum făcuse Allegri, dacă vă amintiți, atunci pe ”Bernabeu”, când la 0-3 și-a retras un pic echipa, deși avea în față un Real Madrid dezorientat, aproape la pământ.

Varianta asta e însă greu de pus în aplicare la acest Ajax. E greu să le spui acestor copii, dar și celor experimentați care completează echipa, să joace la rezultat, economicos, meschin. Cred mai degrabă că Ten Hag s-a folosit de acea expresie celebră a lui Cruyff, mentorul său. ”Salid y disfrutad”, le-a zis genialul Johan fotbaliștilor Barcelonei când i-a văzut ușor tensionați înaintea finalei din 1992 cu Sampdoria. ”Go out and enjoy” ar fi sunat în engleză, ”ieșiți și bucurați-vă de fotbal”, ar fi varianta în română.

Și s-au bucurat, bucurându-ne și pe noi, în același timp. Au fost 45 de minute în care Ajax a stăpânit jocul cu o ușurință și o eleganță de care nu i-ai fi crezut capabili pe niște băieți de 19, 21 ori 23 de ani. Care băieți, prin ianuarie, înainte să înceapă toată această nebunie, luau 4 goluri de la Heerenveen (la Amsterdam) și 6 de la Feyenoord. Juventus s-a descompus pe măsura trecerii minutelor, ”Bătrâna Doamnă” devenind incapabilă să furnizeze ceva, să se agațe de ceva, să facă publicul să vibreze cu ceva. A fost un Juve de nerecunoscut, iar sezonul e un eșec, în ciuda titlului ce va veni, probabil în week-end. Dar despre acest subiect vom mai avea ocazia să vorbim. Allegri a anunțat că rămâne pe bancă, dar cred că e prima dată în mandatul lui când încrederea în el s-a diminuat considerabil.

Pe la începutul anului 2016 scriam pe acest blog, apropo de Leicester și de parcursul său în Premier League, că ”gluma se îngroașă”. Aș putea să folosesc și acum acest titlu, cu referire la Ajax. Leicester nu era o glumă defel, iar asta s-a văzut, căci a luat campionatul atunci, iar Ajax nici atât nu e o glumă. E o realitate, e acea bornă de care ne vom aminti, iar acum pare capabilă de orice. După ce ai eliminat Real Madrid și Juve, cu meciuri decisive chiar pe terenul lor, deja totul e posibil. Sau, așa cum scriam mai sus: Impossible is nothing!

Barcelona - Manchester United 3-0 | Adjectivul Messi

Barcelona-Manchester United 3-0 | Câteva cuvinte și despre celălalt meci, ”clasicul” dintre Barcelona și Manchester United. Care n-a avut istoric decât vreo 30 de secunde, primele, când cu ratarea lui Rashford ce lăsa impresia că United poate repeta isprava de la Paris. Ulterior a apărut în scenă Messi. Am tot spus și scris, Messi e un ucigaș în serie de adjective, e greu de găsit un adjectiv care să nu fi fost alăturat argentinianului. Încet încet a devenit el însuși un adjectiv și cred că în curând vom spune despre un gol magnific că a fost un ”gol Messi”.

Pe umerii săi, dar și pe cei ai lui Pique, Rakitic, Ter Stegen și Suarez, Barcelona merge din nou în semifinale, pe care le regăsește după o pauză de 3 ani. Evident, acum vrea mai mult și se agață de forma lui Messi și de dorința acestuia de a pune din nou mâna pe trofeul suprem. Dependența de el e însă îngrijorătoare, dar adevărul este că-i mult mai bine să-l ai pe Messi și să depinzi de el decât să-l ai adversar și să te temi de el.