Guardiola, omul cu sute de planuri, Kroos, omul cu cel mai mic salariu

Arsenal a avut cu Bayern, în 90 de minute, 148 de pase. Toni Kroos, de unul singur, 144, cu o acuratețe de 93 la sută. Bayern a adunat în 90 de minute 791 de pase, cu un procentaj de 88 la sută pase corecte!!! Până la eliminarea lui Szczęsny, raportul era următorul: Arsenal, 108 pase, Bayern, 262. După pierderea portarului și rămânerea în inferioritate numerică, Arsenal n-a mai fost capabilă să realizeze decât 40 de pase, în vreme ce Bayern a făcut 558!!

Am pus câteva semne de exclamare. Pentru că, da, o analiză a meciului de pe ”Emirates” se poate încheia în acest moment. Doar citind această statistică.

Fanul lui Arsenal a plecat după meci acasă cu un deja-vu. Un deja-vu după meciul de anul trecut, coincidența a făcut ca data să fie fix aceeași, iar diferența de scor la fel. Dar și un deja-vu după sezoanele precedente. Încă un an pierdut în Champions League, care vine după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut. Și tot așa.

Fanul lui Arsenal cred însă că a plecat după meci acasă cu un oarecare sentiment de satisfacție spre deosebire de cel al lui Manchester City, cu o seară înainte. City și Arsenal au pierdut cu același scor, 0-2, în aceleași condiții de inferioritate numerică și împotriva unor rivali uniți nu doar de litera ”B” cu care le începe numele, Barcelona și Bayern, ci și de mentalitatea de joc, marca inconfundabilă Pep Guardiola. Pe mine m-a mirat felul în care Pellegrini a abordat meciul cu Barcelona. Temător și respectuos. Spre deosebire de chilian, Wenger a avut curaj. Iar asta trebuie să i se recunoască. Arsenal n-are lotul lui City și, cred, nici fotbaliști de nivelul celor pe care-i are Pellegrini. Orice comparație post pe post iese evident în defavoarea ”tunarilor”. Nu mai vorbesc de absențele care au cântărit greu. Arsenal are însă o idee de joc, mai ales pe teren propriu, de la care cu greu se abate. Iar Wenger are curaj. Pe undeva, poate că acest curaj vine și din lipsa presiunii. Când ești de atâția ani pe banca unei echipe așa de mari fără să câștigi absolut nimic, iar contractul ți se prelungește automat din doi în doi ani, ca o lege ce nu se discută, ci doar se aplică, despre ce presiune putem vorbi?

Lumea a sărit la beregata lui Mourinho pentru acele declarații belicoase la adresa lui Wenger. În stilul lui arțăgos, arogant, special dacă vor fanii necondiționați ai portughezului să audă acest cuvânt. Inclusiv Guardiola i-a luat apărarea alsacianului. Dar ma întreb, l-aș întreba și pe Guardiola dacă aș avea posibilitatea, și întreb pe toată lumea: Oare Pep va mai fi la Bayern peste 8 ani dacă în acest răstimp n-ar câștiga absolut nimic? Oare Sir Alex Ferguson ar fi supraviețuit 8 ani la Manchester United, la începutul colaborării lor, dacă n-ar fi câștigat nimic în acestă perioadă? Oare există un antrenor pe lumea asta, în afară de Guy Roux, dar Auxerre nu e Arsenal, care să stea pe un scaun și să nu producă nimic? Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiectiv, sau ar trebui să aibă, câștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști pentru alții.

Pellegrini nu e sigur de postul lui nu în următorii 8 ani, ci în următoarele 8 luni. De aceea, poate, n-a avut curajul lui Wenger. Wenger, da, a avut. A abordat meciul cu Bayern după un principiu sănătos, ofensiv. Ceva de genul ”pe ei și la casierie!”, de pe la noi. Arsenal a avut un prim sfert de oră de dominare categorică, perioadă în care, cred, a avut și posesie mai bună, și o primă jumătate de ceas remarcabilă. Asta până ce Bayern și-a dat seama cum stau lucrurile. Guardiola cred că anticipase acest entuziasm ofensiv al lui Wenger din start. Și a început cu Javi Martinez, ca și la Dortmund, ca și cu City, meciurile sale mai complicate din acest sezon. L-a dus pe Lahm înapoi în zona sa de bază, partea dreaptă, dar asta a făcut ca Bayern să semene, la început, cu un bolid condus de un șofer care nu știe prea bine unde se află pedalele, butoanele, schimbătorul de viteze. Javi Martinez nu e Lahm în ceea ce privește dezvoltarea jocului, la fel cum nici Lahm nu e Javi Martinez pe partea defensivă.

Arsenal a avut, clar, momentul psihologic la penaltyul ratat de Ozil. Dacă Ozil dădea gol atunci, poate că se schimba situația. Poate că nu, căci nici Bayern nu e o echipă oarecare, asta n-avem de unde să știm. Cert e că după ratare, Ozil a dispărut, de parcă printr-un miracol, pe teren ar fi intrat fratele său geamăn, dar mai puțin talentat. Arsenal a jucat încă de atunci în 10, aș zice chiar în 9,5 dacă punem la socoteală faptul că Sanogo e un băiat pesemne talentat, dar în nici un caz un jucător pe care să te bazezi într-un meci cu cea mai puternică echipă din lume. Mai apoi, după eliminarea lui Szczęsny, Arsenal a suportat deja o puternică inferioritate. Dacă trebuia scos sau nu Ozil atunci, dacă trebuia scos Sanogo și păstrat Cazorla, deja sunt dezbateri de emisiuni. Așa a gândit Wenger atunci, a avut el calculele lui.

Apropo de acest moment. Cineva spunea despre Guardiola că nu e antrenorul care să aibă un plan măreț, ci are sute de planuri mai mici, în funcție de situație. După ce Alaba a ratat și el penaltyul (cum se poate ca într-o echipă cu Lahm, Kroos, Thiago, Gotze, Robben să fie primul executant de penalty Alaba, e o întrebare la care eu unul n-am răspuns) a fost un moment cu cadre consecutive pe cei doi antrenori. Wenger era preocupat, dar părea pierdut. În mintea lui, cu siguranță știa că variantele sale deja sunt puține și că un 0-0 ar fi un rezultat magic. A fost și un cadru pe Guardiola. A dat să spună ceva, să transmită câteva instrucțiuni, dar s-a oprit, într-un gest ce părea să spună: ”lasă că vorbim în vestiar, la pauză, în liniște. Avem tot timpul”. Și așa a fost. Pep a schimbat instantaneu, Javi Martinez în spate, Lahm înapoi la mijloc, pe aceeași linie cu Kroos, un 4-2-3-1 cu orientare predilectă pe partea dreaptă, zonă în care, după ieșirea lui Santi Cazorla, Wenger îl trecuse pe Ozil și de unde ieșise și Gibbs accidentat. Deja spre final acest 4-2-3-1 inițial devenise un 2-2-6, cu cei doi fundași laterali urcați la linia de 16 metri. Arsenal abia putea, în această presiune, să se apropie de centrul terenului, de unde și libertatea de care a beneficiat Kroos la momentul șutului, la golul de 0-1. Oamenii lui Wenger nu mai știau unde să se uite mai întâi, pe cine să atace mai întâi. 40 de pase într-o repriză e o cifră de care eu nu am mai auzit, sper totuși să fie și corectă.

Am pomenit de Tony Kroos. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că în tribună ar fi fost, din nou, David Moyes și că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul salarial în vestiar și ar provoca un efect de domino, cam cum se întâmplă la Barcelona după venirea lui Neymar. Situația nu-i simplă, căci în vară Kroos intră în ultimul sezon și, dacă părțile nu se înțeleg, ar cam fi momentul unui transfer, astfel încât Bayern să scoată ceva de pe urma lui. Interesul lui Manchester United e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.

P.S.

Arsenal nu va rata calificarea în ”sferturi”, dacă o va rata, la Munchen. Și nici la Londra. A pierdut-o la Napoli, în decembrie, când n-a putut să gestioneze o situație favorabilă și s-a mulțumit cu ideea că era oricum calificată. De pe locul doi în grupă există șansă să dai peste Bayern. Din nou. Și primăvara să se termine în februarie.