“El Loco” Bielsa și nebunia din Marsilia

Lui Marcelo Bielsa i se spune “El Loco”. Și nu din vreun motiv medical, ci din felul în care el înțelege să-și facă meseria. Iubește fotbalul la nebunie, îi oferă totul, câteodată exagerează, căci își pune în pericol sănătatea, iar mai devreme sau mai târziu fotbalul îi va întoarce servicile pe care Bielsa i le-a făcut.

Marcelo Bielsa e unul dintre acei nebuni fără de care acest sport și-ar pierde esența, într-o perioadă în care marketingul și tactica stau la aceași masă și negociază primul 11. Și nu de puține ori câștigă marketingul. Bielsa nu e un om al marketingului, nu e un om de imagine, rar îl vezi ieșit din treningul său și puține sunt meciurile în care nu parcurge kilometri buni în spațiul care-i este destinat pe marginea terenului.

Dacă preferați o veche vorbă de lemn a trecutului, e ca un leu în cușcă la fiecare meci, numai că eu, sincer, n-am văzut niciodată leii agitându-se în cuști, la toate grădinile zoologice la care am fost, și am fost la câteva prin Europa, bieții regi ai animalelor păreau, așteptând mîncarea, la fel de plictisiți precum bugetarii de pe la noi așteptând salariul.

Ideea că mai devreme sau mai târziu fotbalul îi va întoarce lui Bielsa tot ceea ce argentinianul din Rosario i-a oferit a început să devină un soi de speranță la Marsilia. Oraș fierbinte prin excelență, periculos și atrăgător în același timp, Marsilia a început să viseze. Iar întrebarea “ce-ar fi dacă?” a început ușor-ușor să fie rostită cu voce tare, ba chiar să fie înlocuită de o alta: “E oare posibil?”. E oare posibil ca Marseille să câștige titlul în Franța în fața atotputernicilor din Paris.

E oare posibil ca o echipă ce nu traversează cele mai fericite momente din punct de vedere financiar, care și-a pierdut cel mai important jucător, Valbuena, să se ia la bătaie cu PSG-ul. Expresia “să se ia la bătaie” poate nu e cea mai fericită, căci ea e una comună atunci când vine vorba de suporterii celor două echipe și meciul lor direct. Al echipelor și al fanilor.

E oare posibil ca Marcelo Bielsa să realizeze ceea ce pare mai degrabă un miracol? Deocamdată e devreme să răspundem la întrebarea asta. Eu unul nu cred, căci nebunia și pasiunea unui om nu pot compensa valoarea uriașă existentă în cealaltă tabără.

În momentul ăsta, dacă ar fi să facem comparații, nu cred că există vreun jucător de la Marseille care ar avea loc la PSG, inclusiv pe banca de rezerve. Nici măcar Gignac, care e golgeterul campionatului, dar care ar trebui pus în balanță cu Ibrahimovici și Cavani. Apropo de Gignac, o confirmare a perioadei mai puțin faste prin care trece clubul, el își termină contractul în vara viitoare și aproape sigur va pleca, ba încă va pleca gratis. Se vorbește de Juventus, dar unii spun că și PSG ar arăta, mai nou, un interes, copiind un pic din stilul în care Bayern își lucrează rivalele din Bundesliga.

Comparația dintre cele două tabere, pe care v-am propus-o mai sus, nu se referă și la antrenori. Între Blanc și Bielsa eu îl prefer pe Bielsa. Cu toată nebunia lui, cu cafelele pe care le bea în timpul meciului, mi se pare mai dedicat fotbalului decât Blanc. Pe de altă parte, nu-s foarte sigur că Bielsa, cu stilul său, ar putea lucra cu vedete de genul celor de la PSG. El are nevoie de jucători care să-l asculte, care să-i suporte eventual unele ieșiri, căci acel “El Loco” vine și din așa ceva. Nu cred că Zlatan sau David Luiz ar fi foarte dornici.

Marseille n-a început grozav campionatul. Un 3-3 în Corsica și un 0-2 acasă cu Montpellier ridicaseră un pic temperatura pe noul “Velodrome”, care, în paranteză fie spus, arată grozav după modernizare. Au venit și acele declarații ale lui Bielsa, cu trimitere directă la președintele Vincent Labrune și la campania de transferări. Nu prea se obișnuiește ca un antrenor să-i spună direct pe jucătorii pe care-i viza pentru transferuri, dar Bielsa e un pic ”loco”, nu?, așa că a făcut-o. “I-am cerut pe Manquillo, Jara, Isla, Coke, Ocampos, Tello, Medel sau Stambouli și n-a venit niciunul”, a spus Bielsa, al cărui viitor părea atunci legat mai mult de Chateau d’If al Contelui de Monte Cristo decât de Stade Velodrome.

Doar că, așa cum se întâmplă în fotbal, au început să apară rezultatele și totul s-a calmat. Bielsa a schimbat sistemul, trecând de la modulul lui preferat, 3-3-3-1 la un 4-2-3-1 mai aproape de fotbalul francez, unde doar Toulouse, ultima victimă a lui Olympique, folosește sistemul cu 3 fundași centrali. Nimeni nu mai vorbește de cei ce ar fi trebuit să vină, ci de Romao și Imbula, perechea de mijlocași închizători, ori de Thauvin-Payet-Ayew, linia de 3 din spatele lui Gignac. OM are acum un avans destul de confortabil față de PSG, are și avantajul de a nu juca în cupele europene, de unde posibilitatea de a se reface și a exersa din ideile lui Bielsa, iar meciul direct, programat duminică 9 noiembrie la Paris, e deja o bornă incendiară în calendarul finalului de an.

Nu-s puțini cei care reamintesc de finalurile de sezon mai puțin fericite ale echipelor lui Bielsa. E un detaliu de luat în seamă. Bielsa e adeptul contractelor scurte, de un an, care se prelungesc ori nu, depinde de situație. E conștient pe undeva că jucătorii pe care-i antrenează ar putea fi sufocați de efortul, mai ales cel mental, pe care-l fac într-un sezon. Ceea ce reușește însă Bielsa, și a făcut-o perfect la Bilbao, e să readucă în rîndul fanilor acel orgoliu de care cam uitaseră. Pe când era la Bilbao, Athletic a jucat cu Manchester United în Europa League și 12.000 de basci au mers pe ”Old Trafford” simțind că pot trăi un vis chiar pe “Teatrul Viselor”. Sunt convins că dacă ar putea, dacă ar fi lăsați, ceea ce nu se va întîmpla din considerente ce țin de alte aspecte, 12.000 de fani ai lui OM ar merge pe “Parc des Princes” pentru a-l ajuta pe David să-l înfrângă pe Goliat. Fie și pentru că a reușit asta, Bielsa își merită banii.