E Franța marea favorită a Europeanului?

Nu știu în ce măsură această fereastră dedicată meciurilor amicale poate fi relevantă în emiterea unor păreri ori în încercarea de a trage anumite concluzii. De multă vreme aceste partide de pregătire au devenit mai degrabă o obligație, se joacă mai mult din interes, iar fotbaliștii caută să nu se expună prea tare riscului producerii unei leziuni. Riscul acesta există oricând, inclusiv la antrenamente, dar posibilitatea de a te accidenta la un meci amical, mai ales în această perioadă a anului, și a-ți ruina practic tot sezonul face ca majoritatea celor implicați să nu facă un efort prea mare, comparativ cu ceea ce se întâmplă în meciuri oficiale sau la echipele de club. Dar, fiind singurul reper pe care-l avem acum, cu două luni și jumătate înainte de Euro, putem să pornim o discuție.

Am avut ocazia să  privesc cu mai multă atenție  Franța în această perioadă. Dar am căutat să arunc o privire și la evoluțiile celorlalte așa zise favorite la câștigarea Euro, Germania, Spania, Belgia, Italia, Anglia. Cam astea cred că ar fi, nu? Mi se pare, și nu numai mie, căci am văzut această idee în multe publicații europene, că Franța a devenit în acest moment principala favorită, s-a așezat într-un soi de ”pole-position”, dacă ar fi să preluăm un concept din Formula 1. Și trec destul de repede peste statutul de țară gazdă, element care, fără să fie de neglijat, nu e cel primordial.

Discuția despre Franța poate fi făcută în două sensuri. Unul prin prisma meciului de deschidere pe care-l vom avea noi de jucat împotriva ”cocoșilor” pe ”Stade de France”, cea de-a doua prin prisma turneului final în general. Prima discuție se termină destul de repede. Chit că am jucat bine cu Spania și am obținut un rezultat de prestigiu, cred că prea puține legături putem face între ce s-a întâmplat la Cluj și ce va fi la Paris. Între Franța și Spania există diferențe consistente în ceea ce privește stilul de joc, dincolo de felul suficient de rezervat, ca să nu zic relaxat, în care spaniolii au abordat duelul cu noi. Faptul că i-am surprins cu acel pressing avansat și agresiv e un mare plus, ce se cere continuat și la Euro, dar adaptat stilului francezilor, ceva mai direct decât cunoscuta posesie a spaniolilor, care, nu trebuie omis acest aspect, au fost lipsiți la Cluj de cei mai importanți oameni la mijlocul terenului, Sergio Busquets, Iniesta și, îndrăznesc să-l adaug, Thiago Alcantara. În fotbal s-au văzut multe minuni, miracolele încă există, așa că e posibil orice, dar, la cum i-am văzut pe francezi, un rezultat de egalitate pe ”Stade de France” ar fi de aur. Și ne-ar permite să visăm mai departe la ieșirea din grupă, care e oricum posibilă indiferent de ce vom face în deschidere.

Mă întorc la acel ”pole -position” al Franței de care aminteam mai sus. Mi se pare că, spre deosebire de Mondialul brazilian, unde au fost scoși de Germania în urma unei faze fixe, Franța s-a maturizat fantastic, a crescut mult, considerabil chiar. Didier Deschamps beneficiază acum de o arie de selecție pe care nu cred că o are niciun alt selecționer de la acest turneu final. Nu mă refer aici la cantitate, ci la calitate. Să faci un lot de 23 de jucători nu-i greu, să faci două loturi de 23 nu mai e așa simplu. Deschamps poate face ușor două selecționate, ba chiar cred că, dacă se chinuie un pic, face chiar 3, iar acest al 3-lea lot nu ar fi deloc de umplutură. Mulți au încercat acest exercițiu de imaginație, îl poate încerca oricine, Franța în momentul acesta are cel puțin 3 variante de impact pentru fiecare poziție. Dincolo de nume, așa cum spuneam mai sus, ceea ce frapează e calitatea fiecărui jucător în parte, importanța pe care o are fiecare jucător la echipa de club. 

În afară de zona de atac, unde încă există dilema Benzema, la care voi reveni la final, ceea ce impresionează la Franța este forța liniei de mijloc. Cu doi titulari indiscutabili, Pogba și Matuidi, cu al treilea loc pe care și-l dispută Lass Diarra și această incredibilă descoperire marca Ranieri care e Kante, cu Kondogbia, Cabaye, Schneiderlin, Gonalons ori Guilavogui așteptând la cotitură o oportunitate, Franța dispune de o capacitate de efort uluitoare în această zonă, plus un fizic absolut brutal pentru toți cei menționați. Aminteam de pressingul nostru împotriva Spaniei, care a funcționat și va trebui repetat cu Franța, să vedem însă cum ne vom descurca noi cu pressingul lor! Singurul semn de întrebare în această zonă de mijloc vine din posibila lipsă unei ierarhii, deși mi se pare că Matuidi are din ce în ce mai multe valențe de lider.

Ziariștii francezi par aproape unanimi în a recunoaște că mica problemă a Franței vine din linia de apărare. Mai exact din centrul ei, acolo unde Varane încă nu are un partener fix, dincolo de  momentele  de slăbiciune pe care le mai arată și fundașul Realului în anumite momente. Faptul că Franța a luat totuși 4 goluri în aceste două ”amicale” ridică unele semne de întrebare/exclamare, două din aceste 4 venind din faze fixe. Varane ar trebui să fie liderul apărării, se așteaptă de la el să fie un Thiago Silva de la PSG, dar cred că-i lipsește acea stabilitate la nivelul clubului. El nu și-a câștigat, așa cum poate era de așteptat, locul de titular în apărarea Madridului, iar asta se pare că-i influențează prestațiile, simplul fapt că după două meciuri cu Franța se îndreaptă spre banca de rezerve în ”El Clasico” fiind o confirmare în acest sens. 

Mă întorc la Benzema. Ar fi trebuit să fie omul numărul unu al Franței, dar prezența sa la Euro e incertă din motive pe care nu le mai reiau. Eu aș vedea atacul Franței format din Griezmann, Benzema și Coman, dar Deschamps are o mare problemă în acest sens. Va fi sau nu convocat Benzema?, aceasta e întrebarea pe care cred și-o pun toți francezii, dar răspunsul nu-i deloc facil și ține foarte mult de secrete bine ascunse ale vestiarului. Cât de bine ar fi primit Benzema, cu câți dintre colegi are o relație bună, cu câți are o relație proastă, cum ar influența el starea de spirit în interiorul lotului, iată întrebări la care Deschamps trebuie să aibă un răspuns cât de curând. Riscă mult dacă nu-l va chema, căci s-ar putea ca această decizie să-i fie reproșată în caz că lucrurile merg prost, dar există un precedent la francezi, Eric Cantona, marginalizat de Aime Jacquet în 1998, dar a cărui absență nu s-a văzut atunci.

Franța s-a așezat (sau a fost așezată) în ”pole-position”. Asta nu garantează însă nimic, iar nouă nu ne rămâne decât să sperăm că le vom strica startul. Germania își așteaptă rândul și poate emite pretenții, deși Joachim Low e într-o ciudată fază de experimente, ciudată căci Germania e totuși campioana mondială și ar trebui să aibă o formulă bine știută. Spania e și ea acolo, deși nici Del Bosque nu pare prea fixat asupra unui stil. Belgia rămâne o necunoscută, chit că de la ”diavoli” se așteaptă destule, pentru că în acest moment are foarte mulți accidentați, cât despre Anglia și Italia, ele pot oricând, într-o conjunctură favorabilă, să dea lovitura. Iar la cotitură stau și alte echipe, gen Croația sau Polonia, căci exemplul Greciei din 2004 încă nu e pe deplin estompat.