E Bayern cea mai bună echipă din lume?

A revenit în prim-plan Champions League, cu duelurile sale formidabile, mult mai tari din acest moment față de cele pe care le-am avut în faza grupelor. E un prilej pentru toată lumea să facă pronosticuri și să parieze pe echipele care vor trece mai departe și, privind și mai mult spre viitor, pe echipa care va câștiga trofeul.
Eu nu voi încerca să fac pronosticuri ori să pariez. N-am făcut-o niciodată, sunt un parior prost, nu sunt adeptul unor astfel de chestii, nu văd de ce ar trebui să pierd bani la pariuri! Am voie însă și eu să am păreri, ca toată lumea. Iar părerea mea în acest moment e că Bayern Munchen e cea mai puternică echipă din lume. La nivel de club, evident. O să încerc mai jos să și motivez această idee și aștept să fiu contrazis, cu argumente. Nu înseamnă automat că Bayern va câștiga Champions League în acest sezon. În astfel de meciuri se poate întâmpla orice, un detaliu poate face că balanța să se încline în cealaltă parte. Poate fi o greșeală de arbitraj, de exemplu, poate fi o bară, poate fi un număr de jucător acidentați, toate acestea contează atunci când vine vorba de partide la un asemenea nivel. Și nu întotdeauna cea mai puternică echipă câștigă. Amintiți-vă de Milan, în 2004 sau 2005, cum a pierdut semifinala cu Depor și finala cu Liverpool, deși era cea mai bună echipă atunci, amintiți-vă de Barcelona cum a pierdut semifinala cu Inter din 2010, deși era clar mult mai puternică, ori chiar de Bayern în finala cu Chelsea.

Deja a trecut ceva mai mult de un an de când am aflat că Pep Guardiola va merge la Bayern. În acele zile, mulți m-au criticat când am spus că Guardiola va aduce la Bayern un soi de ”tiki-taken”. Exista însă un curent de opinie al multora care credeau că Pep nu va putea imprima la Bayern concepția de la Barcelona pentru simplul motiv că filozofia germană e alta. Asta putea fi o explicație, dar nu și pentru el.
N-o să mă refer la faptul că Bayern atinge în momentul ăsta un nivel de posesie neîntâlnit în Bundesliga până acum. Nici la detaliul că Thiago Alcantara, omul pe care l-a adus el, bate la rându-i un record de pase corecte în campionatul german, care i-ar face invidioși pe Xavi și Pirlo, regii de până acum ai paselor corecte. Nici n-o să vă invit să căutați meciurile pe care Bayern nu le-a câștigat și să observați că, poate cu excepția Supercupei Germaniei, care s-a jucat însă în august, celelalte erau mai degrabă fără importanță, la care temele erau deja rezolvate. Și nici măcar n-o să discut posibilitatea ca Bayern să câștige campionatul încă din această lună, ceea ce nu cred ca s-a văzut în vreo întrecere de nivelul Bundesligii. O să încerc doar să explic de ce cred eu că Bayern e cea mai bună echipă din lume. Zic din lume, pentru că dacă e din Europa, automat noțiunea se globalizează.

Sunt mulți care-i atribuie lui Guardiola noțiunea de ”tiki-taka”. E fals. Conceptul a apărut pe la începutul anilor `70 și-i aparține lui Javier Clemente, pe atunci campion al Spaniei cu Bilbao. Clemente a caracterizat astfel jocul lui Ajax Amsterdam, cea mai bună echipă a acelui moment, pe care visa să-l copieze cu Athletic-ul său, folosindu-se de un sport popular pe atunci pe plajele din Spania, cu două palete de lemn și o minge mai mică decât cea de tenis. ”Tiki, taka, tiki, taka” era zgomotul produs de minge când era izbită de paletă, iar Clemente l-a translatat spre terenul de fotbal și spre jocul de pase al Ajax-ului antrenat de Rinus Michels, cu Cruyff lider în teren.
Există destule cărți scrise despre Guardiola în care se explică destul de clar că pe el îl enerva terbil noțiunea de ”tiki-taka” pe când era la Barcelona. I se părea un stil de pase în lateral, departe de ceea ce el dorea. Și ceea ce el reușea, la Barcelona și e pe cale să reușească și la Bayern.

Prin vara anului trecut, Guardiola încerca să explice nemților, dar eu cred că mai degrabă încerca să le explice jucătorilor, care e filozofia sa: ”vreau ca echipa să atace, dar s-o facă grupat, jucătorii să ajungă împreună în zona careului advers, astfel încât să nu fie surprinși pe contraatac. Dar pentru asta e nevoie de posesie”. Dar nu de acea posesie de dragul posesiei și pase de dragul paselor, ci de pase cu care să se obțină ceva, spre exemplu atragerea adversarilor și depășirea lor, pe principiul ”dai și pleci”, ori obosirea adversarilor, căci e știut că nimic nu e mai deranjant pentru un fotbalist decât să alerge după minge fără s-o aibă.
Echipa a asimilat destul de repede ideile lui Pep, iar el a știut să se adaptez la filozofia germană. Nu e rigid în ideile lui, în 4-3-3 cu care a crescut și care l-a consacrat, de multe ori Bayern a jucat cu doi închizători, de multe ori a folosit sistemul 4-1-4-1. Și de foarte multe ori jucătorii își schimbă pozițile în teren, ceea ce Pep reușea destul rar la Barcelona. Lahm, Thiago, Gotze, Thomas Muller, Kroos, chiar și Mandzukici, Robben și Ribery își modifică zona de acțiune de câteva ori pe parcursul unui meci, ceea ce destabilizează teribil adversarul. Nu i-a fost însă ușor, începutul n-a fost simplu. Nu-i mai puțin adevărat că Guardiola a și găsit un teren prielnic în Bundesliga, campionat foarte puțin predispus la tacticizare. În afară de Klopp la Dortmund, sunt greu de găsit antrenori în Bundesliga care să pună atât de mult accent pe partea tactică. De aici și spectaculozitatea meciurilor din Germania, dar eu sincer aș vrea să-l văd pe Guardiola antrenând în Italia, acolo unde tactica e esențială. Sau jucând, de exemplu, cu Atletico Madrid în Champions League.

Am sesizat mult entuziasm la jucători, multă dorință. Acum câteva săptămâni, la meciul câștigat de Bayern la Stuttgart, în ultimele secunde, cu acel eurogol al lui Thiago, am văzut o bucurie uriașă a jucătorilor pentru victoria obținută. Cu sau fără acele puncte, Bayern tot lider autoritar rămânea, tot nu se găsea nimeni capabil să-i pericliteze supremația. Însă acea bucurie colectivă arată că Pep a reușit ceva ce, de exemplu, la Barcelona n-a izbutit și poate de aceea a și plecat, să redea motivația unor fotbaliști care au câștigat tot ce se putea câștiga, să redea dorința de a repeta performanțele. La Barcelona căuta mereu recorduri pe care să le propună vestiarului pentru a fi doborâte, la Bayern cred că nu mai e cazul.
Și ar mai fi un lucru. Pregătirea fizică. Guardiola l-a adus alături de el pe Lorenzo Buenaventura, preparatorul fizic pe care l-a avut și la Barcelona. Un specialist a cărui plecare, cred, acum e foarte mult regretată la Barcelona. Spre diferență de Spania însă, Buenaventura are un mare avantaj în Germania, acea pauză de iarnă, nu foarte lungă, o lună cu tot cu Sărbătorile, dar suficientă pentru un cantonament într-o țară caldă pentru refacerea tonusului și pentru încărcare la nivel fizic. Asta se va vedea probabil în aprilie-mai.
Sigur, nu e totul perfect la Bayern. Se observă perioade de relaxare în joc, momente când jucătorii devin superficiali, când se consideră dinainte învingători. E normal să se întâmple, totuși nu-s roboți. Și ar mai fi problema Tony Kroos, care nu întâmplător a fost protagonistul multor zvonuri în această perioadă. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul bugetar. În orice vestiar există gelozii, invidie, dar există și o anumită scară salarială. Care, dacă nu e respectată, poate produce un efect de domino. Iată ca exemplu ce s-a întâmplat la Barcelona cu Iniesta și Messi, după Neymar. Poveștile cam seamănă, numai că antrenorul e cel care trebuie să-i împace pe jucători, să-i facă dacă nu prieteni măcar colegi. În ceea ce-l privește pe Kroos, în vară s-ar putea să avem noi vești despre situația lui, căci dacă părțile nu se înțeleg, Bayern nu-și poate permite, teoretic, să-l piardă gratis în vara lui 2015, deși dacă ne amintim cazul Ballack, ori chiar cazul Levandowski la Dortmund ar exista și această variantă. Interesul pentru Kroos e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.