David Moyes și erorile din Manchester

Așadar, inevitabilul s-a produs: David Moyes a fost demis de la Manchester United. Sec, printr-un comunicat banal și o postare de confirmare pe internet. Așa cum sunt, de altfel, toate demiterile. În orice eveniment de genul ăsta există un gust amar, nu e ușor să fi dat afară, dar nici să dai afară nu e cel mai simplu lucru de pe pământ. Mai ales la Manchester United, club la care, de când cu Sir Alex Ferguson, cuvântul de ordine a fost stabilitatea.

Era însă, așa cum am spus mai sus, inevitabil. Eșecul cu Everton a confirmat, cu o lună înaintea finalului de campionat, că Manchester United, unul dintre marile branduri ale fotbalului mondial, nu se va regăsi în sezonul următor în nicio competiție europeană. Nici măcar în Europa League, care, chiar așa cum e ea, o soră mai mică și mai prost îmbrăcată de niște părinți un pic cam prea preocupați de sora cea mult premiată și apreciată numită Champions League, chiar așa cum e ea, spuneam, ar fi asigurat un minimum de expunere unui club al cărui succes financiar se leagă și de acest lucru.

Pe undeva există și o parte bună a acestei părți foarte rele, căci dacă privim exemplele Liverpool și Roma observăm unele avantaje certe ale neparticipării în Europa. Dar a reuși să profiți de această parte bună ține de o planificare excelentă a sezonului ce va să vină, în special din punct de vedere al lotului.

Revenind la David Moyes, temerile celor sceptici în momentul numirii sale s-au confirmat. M-am numărat printre acești sceptici care au considerat că David e prea mic pentru Goliath-ul din Manchester. Spuneam atunci că există o certă preocupare în rîndul fanilor lui United că va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte. Că va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986. Mă întrebam dacă are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atât de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că n-a prea avut.

M-am bazat și pe ideea că o succesiune la tronul unui imperiu nu-i niciodată simplă. După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină. La Manchester United am avut un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca.

Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le primea așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face.

David Moyes a beneficiat de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereușite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atât. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Când a venit Sir Alex, cuvântul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management. Și cum rezultatele au lipsit cu desăvârșire în acest sezon, inevitabilul s-a produs.

Deja despre David Moyes nu mai are rost să vorbim. Șirul său de recorduri negative a fost discutat, comentat, analizat, ironizat. Rămâne un antrenor onest față de meserie, un antrenor bun poate, dar care a avut ghinionul să o preia pe United în cel mai nepotrivit moment.

Cred că Sir Alex Ferguson intuia ce moment urmează pentru echipă și de acea a ales să plece. S-a tot vorbit despre o operație la șold, care l-ar fi scos din circuitul antrenamentelor aproape jumătate de an, dar, sincer, nu-mi amintesc să fi văzut ulterior imagini cu Sir Alex refăcîndu-se după o asemenea operație. Mai degrabă cred că a fost un motiv. Poate că, la 75 de ani, și ”dictatorului” Ferguson i-ar fi fost greu să le completeze formalitățile de check-out unor oameni, precum Rio Ferdinand, Vidici, Evra, Giggs, eventual Nani, Young sau Carrick, cu care lucrase atâția ani sau pentru care insistase atât ca să fie cumpărați.

Mai cred și că Sir Alex intuia că e nevoie de un antrenor cu personalitate care să vină după el. De aceea s-a dus la New York după Guardiola, de aceea a insistat pentru Mourinho. Pep deja fusese antamat de Bayern, iar Mourinho n-a fost dorit de Sir Bobby Charlton, din considerente ce țin de felul de a fi al portughezului. Numai că, așa cum e el, Mourinho nu cred că ar fi adus pe United în situația în care e azi.

Mai nou, și cu asta mă uit spre viitor, există zvonuri că Manchester United ar sonda disponibilitatea lui Mourinho de a prelua echipa din vară. În cartea sa despre Mourinho, ”Preparense para perder” (tradusă recent în engleză și lansată pe teritoriul Angliei), ziaristul Diego Torres (de la El Pais) vorbește despre criza de nervi pe care a avut-o portughezul în momentul în care a aflat că Moyes a fost numit în locul lui Sir Alex. Dar și despre visul său de a se așeza pe banca lui Manchester United. E o posibilitate, la fel cum alte zvonuri vorbesc despre Gaurdiola, care și el, ca și Mou, ar fi fost întrebat despre disponibilitatea de a o lăsa pe Bayern.

Cât ar trebui să dăm crezare unor astfel de zvonuri, sincer nu știu. Fotbalul e atât de complex, dar și pervers și oferă atâtea răsturnări de situație încât ne putem aștepta la orice. Se mai vorbește de Jurgen Klopp, de Van Gaal, care e dat și mare favorit, dar nu puțini sunt cei care ar paria, mai ales că-n Anglia chestia asta a pariurilor e un hobby, pe varianta Ryan Giggs.

Oricine va veni trebuie să-și asume însă un soi de revoluție. Mai întâi în ceea ce privește plecările, și nu va fi așa simplu. Apoi urmează venirile. United va trebui să cheltuie nu mult, ci foarte mult dacă vrea să revină în lupta pentru titlu. Faptul că nu e în Champions League poate fi o mică problemă, dar brandul Manchester United rămâne o garanție. Dar nu la infinit, iar un al doilea eșec ar însemna, din acest punct de vedere, deja o mare problemă. Un sezon compromis mai merge, o acumulare de compromisuri poate fi periculoasă, iar ieșirea la lumină, vezi Liverpool, e foarte foarte grea.