Construcția inginerului Pellegrini

S-a terminat una dintre cele mai interesante și pline de neprevăzut ediții din Premier League. A câștigat Manchester City, așa cum mulți au preconizat la începutul sezonului. Manchester City are, de departe cel mai bun lot din Anglia, iar aducerea lui Manuel Pellegrini s-a dovedit a fi mutarea câștigătoare a conducerii spaniole a ”cetățenilor”. Txiki Beguiristain și Ferran Soriano s-au orientat spre chilianul cu care n-au lucrat niciodată înainte, dar pe care-l cunoșteau din Primera Division, atunci când s-au lămurit că pista Guardiola, pe care doreau să se înscrie, e închisă pentru ei din motive de Bayern Munchen. Contactele dintre Pellegrini și City s-au produs în paralel cu remarcabila campanie europeană a celor de la Malaga, iar acceptul chilianului a venit, așa cum e firesc de la un om de caracter cum pare să fie el, imediat după eșecul celor de la Malaga în fața Borussiei Dortmund.

”Inginerul” Pellegrini (ghilimelele nu prea își au rostul, căci el chiar este inginer, absolvent și licențiat în 1979 al Universității Catolice din Santiago de Chile, secția inginerie civilă) s-a dovedit cea mai bună soluție pentru șantierul celor de la Manchester City. Un șantier de lux, cu utilaje de lux, aduse pe bani grei datorită dopingului cu petrodolari asigurat, de ani buni, dinspre Abu Dhabi. Dar pe care se cam pusese praful, căci fostul șef, italianul Mancini, avea alt stil, altă gândire, altă mentalitate, alt mod de a câștiga partidele. Obișnuiți cu Spania, Beguiristain și Soriano au intuit că Pellegrini poate aduce acel element care să transforme o echipă de multe ori cenușie și rece, inclusiv atunci când câștiga trofee, într-una mai spectaculoasă. Și au intuit bine. Faptul că City a dat peste 100 de gluri în Premier League vine din schimbul de filozofie propus de Pellegrini. City și-a construit un stil propriu în acest sezon, de la care nu s-a abătut decât o singură dată, în Champions League cu Barcelona. Echipa a mai pierdut și-n campionat, a mai făcut meciuri proaste, dar și-a păstrat în general stilul. Iar asta merită consemnat.

Pellegrini e un tip tăcut, nu face gălăgie, nu se agită pe margine, nu dă indicații, nu aleargă ca un apucat atunci când echipa sa dă gol, nu cântă cu fanii, dar nici nu se înjură cu adversarii. El construieşte, cu pasiune, cel mai bine în spatele ușilor închise, dar și în cel mai pur stil darwinist: supravieţuieşte cine se adaptează la mediul înconjurător. Căci cine visează la cai verzi pe pereţi e în mare pericol să cadă fără să apuce să-i vadă.

Chilianul a făcut, din nimic, echipă la Malaga la fel cum făcuse din Villarreal. Poate că nu mulţi îşi mai aduc aminte ce aproape a fost Villarreal de finala Ligii, în 2006, când cu penaltyul ratat de Riquelme cu Arsenal. La fel, poate că nu mulţi îşi mai aduc aminte că în sezonul 2009-2010, când a antrenat pe Real Madrid, a făcut 96 de puncte, mai multe ca în primul an al lui Mourinho la Real şi doar cu 4 mai puţine decât în al doilea, cel câştigător, al portughezului. Acest titlu câștigat cu City șterge puțin din ștampila pusă asupra chilianului, cea de băiat bun, extrem de priceput, dar care are mari dificultăți în a lucra cu vedete consacrate, cu caractere puternice. Deja nu mai e cazul.

Vă amintiți acea declarație răutăcioasă, în stilu-i caracteristic, făcută de Jose Mourinho acum vreo doi ani? ”Eu dacă aș pleca de la Real Madrid n-aș ajunge niciodată la Malaga”, parcă așa era. Pellegrini n-a zis nimic atunci, dar roata s-a întors acum. Pellegrini a câștigat cu City un campionat pe care tare mult și-l dorea Mourinho, iar portughezul, cu acea victorie pe ”Anfield” practic i l-a făcut cadou. Viața îți dă înapoi palmele pe care tu le-ai dat, în trecut, altora.

Nu i-a fost ușor lui Pellegrini însă. Adaptarea echipei la stilul său s-a produs destul de lent. Aguero și David Silva, oamenii săi de bază, au avut multe probleme fizice. Negredo a început puternic dar s-a stins pe parcurs și a fost de nerecunoscut la finalul sezonului. Marea inovație a ”inginerului” s-a numit însă Toure Yaya, pe care l-a eliberat de povara postului de mijlocaș închizător, acordându-i libertate de mișcare și transformându-l într-o adevărată bestie ”box to box”. Atunci când a putut să-i alinieze împreună pe Silva, Aguero, Nasri și Yaya, City a fost o frenezie ofensivă, iar rezultatele o dovedesc.

Se spune că, la final, clasamentul nu minte. Și cine termină primul înseamnă că a meritat. Nu puțini sunt cei care vorbesc despre Liverpool ca fiind ”campioana morală”. Așa ceva nu există. Campioana e una, iar aceasta e City. Morala în fotbal spune altceva, și anume că locul doi nu se premiază și nu prea se sărbătorește. Liverpool sărbătorește, dar nu locul doi, căci ar fi totuși sub demnitatea unui asemenea club, ci revenirea în lumea bună. Poate că pentru fotbalul englez, pentru dinamica și istoria sa, ar fi fost bine ca Liverpool să ia titlul. Doar că nu așa se judecă, se judecă după puncte, după ce se trage linia. Brendan Rodgers e o revelație din toate punctele de vedere, căci ceea ce a reușit el cu Liverpool, cu lotul lui Liverpool mai exact, e aproape un miracol. Comparați lotul lui Liverpool cu cel al lui City și spuneți-mi ce jucător de la Liverpool, cu excepția lui Suarez și, eventual, Gerrard (dar ce facem atunci cu Toure?) ar fi titular la City! Liverpool s-a întors printre cei mari, dar tare mă tem ca nu cumva aceasta să fi fost marea șansă a ”cormoranilor”. În sezonul viitor va fi mult mai greu. Va fi Champions League, poate va pleca și Luis Suarez, dar mai ales nu știu dacă nu cumva sentimentul de maximă dezamăgire după acest final de campionat, când au fost atât de aproape de un titlu visat de două decenii, să nu apară ca o factură ce va trebui decontată în campionatul viitor.