Chelsea caută golul, Borussia caută miracolul

Când pierzi cu 3-1 prima manșă a unei duble confruntări europene, marja de eroare pentru meciul retur e extrem de mică. Dar, chiar așa mică fiind, tot e mai mare decât atunci când pierzi cu 3-0 prima partidă. Mai au motive Chelsea și Borussia Dortmund măcar să viseze la o calificare sau rezultatele de săptămâna trecută fac ca și speranța, cea care moare ultima, să aibă nevoie de aparate pentru a fi ținută-n viață?

Să le luăm pe rând. Chelsea are marele avantaj al acelui gol marcat la Paris. Al acelei greșeli comise de Thiago Silva, o greșeală de care el însuși, ca orice mare fotbalist, și-a dat seama imediat, dovadă find manifestarea de bucurie solitară pe care a avut-o la golul de 3-1 al lui Pastore. Thiago Silva știa că 2-1 e un rezultat foarte complicat în perspectiva unui meci pe ”Stamford Bridge”, căci un gol poate veni de oriunde, dintr-o fază fixă ori dintr-o eroare precum cea comisă chiar de el, dar un 2-0 e mai greu. Mai degrabă ar trebui spus că a da două goluri fără să iei niciunul în fața unei forțe ofensive precum a PSG-ului e un demers cât se poate de complicat.

Pentru Mourinho e finala. Sau, după caz, prima finală. Chelsea e în pericol să cam termine sezonul dacă nu se califică. În campionat nu stă tocmai rău, dar cam stă la mâna altora, căci depinde mai mult de rezultatele pe care le vor face City și Liverpool (în ordinea asta văd eu favoritele la titlu în Anglia) decât de meciurile lor. Mourinho știe mai bine ca oricine să agite spiritele în fața unui astfel de joc. Înțepăturile destul de veninoase la adresa atacanților săi nu au venit degeaba înaintea unui duel în care e nevoie mai mult decât oricând de goluri. Așteaptă reacția celor vizați, o reacție de orgoliu a unor oameni, gen Fernando Torres sau Eto`o, care au mai câștigat ceva trofee la viața lor, ceva de genul unei mobilizări ”ia hai mă să-i arătăm ăstuia cine suntem noi!”. La Real Madrid a mai obținut rezultate în urma unor astfel de mobilizări.

Eu cred că Mourinho va începe cu Eto`o acest meci. Nu-mi vine să cred că va forța un modul fără atacant de careu, așa cum a făcut la Paris, în condițiile în care are nevoie de goluri. Aș zice de mai mult de două goluri, căci PSG, la ce forță ofensivă are, poate marca oricând. E posibil să joace Lampard alături de David Luiz, căci e nevoie de spiritul lui Frank, al cărui viitor pe ”Stamford Bridge” nu mi se pare atât de sigur. Poate să fie chiar ultima seară de Champions League pentru el. N-ar fi o mare surpriză nici un ”11” de start cu Eto`o și Torres împreună, cu atacantul camerunez mai orientat spre banda dreaptă, ca la Inter, pe zona unui Maxwell ce nu strălucește la capitolul siguranță defensivă.
Spre deosebire de anul trecut, PSG-ul lui Blanc ține mai mult de minge. În acest sezon are un singur meci în care n-a avut posesie superioară, cel cu Marseille din toamna trecută. În schimb parcă se apară mai prost, căci formula 4-3-3 preferată de Blanc lungește un pic echipa și face ca apărarea să aibă mai multă treabă, căci atunci când adversarul începe atacul PSG are mai mulți jucători în spatele liniei balonului și nu cu fața la minge, ca pe vremea lui Ancelotti.
Lipsește Ibrahimovici, dar asta poate să fie, paradoxal, și o veste bună, căci Cavani are ocazia să revină pe poziția care l-a consacrat. Cifrele lui Cavani diferă mult atunci când Ibra e sau nu pe teren: are un gol la fiecare 43 de minute când suedezul lipsește și un gol la fiecare 199 de minute când suedezul e alături de el. Mai există incertitudinea Verratti, dar e mai puțin preocupantă pentru Blanc de vreme ce există opțiunea Cabaye, care chiar cred că ar trebui să joace de la început, pentru că are experiența partidelor pe stadioane britanice.

Pentru Real Madrid și Carlo Ancelotti lucrurile sunt un pic mai simple. Totuși un 3-0 în tur nu e chiar un rezultat oarecare. Ancelotti e însă un antrenor trecut prin multe. Aș zice că parcă e antrenorul căruia i s-au întâmplat cele mai multe lucuri imposibile la prima vedere. N-ați uitat probabil, și n-a uitat nici el, de acea finală a Ligii pierdută, cu Milan, după 3-0 la pauză. Ori de acel 0-4 cu Deportivo, tot la Milan, după 4-1 acasă. Sau de semifinala din 1999, la Juve fiind de data asta, pierdută cu Manchester United la Torino cu 2-3 după ce Juve avusese 2-0. Ori de toate ce i s-au întâmplat în acest sezon la Real Madrid, în confruntările cu echipele bune. Fotbalul nu are logică de multe ori, de-aia e și frumos.
Pentru Ancelotti marea dilemă e Cristiano Ronaldo. Să-l forțeze sau nu, în condițiile în care la antrenamentul oficial de luni s-a văzut că nu e refăcut. Dacă scorul în tur era 0-0 sau 1-0 sau chiar 2-0, cred că l-ar fi forțat. Așa însă nu pare a avea sens, căci o forțare implică riscul unei accidentări mai grave. Mai degrabă Cristiano va începe pe bancă acest meci și, în funcție de necesități, va fi sau nu introdus. Ceva de genul situației lui Messi din returul cu PSG de anul trecut. În lipsa lui Cristiano, Di Maria și Bale vor sta în spatele lui Benzema, iar Illaramendi și Modrici îl vor însoți pe Xabi Alonso la mijloc.
Bietul Jurgen Klopp ar da orice să aibă o dilemă precum cea a lui Ancelotti. Din păcate pentru el, nu are dileme, căci nu are loc pentru ele din cauza problemelor. După ce că avea atâția absenți, acum nu poate conta nici pe Kehl, care e suspendat, iar Nuri Sahin e nerefăcut. Dacă în cele din urmă Sahin nu va putea juca, zona de închidere va sta pe umerii necunoscuților Jojici și Kirch, asta dacă nu cumva Klopp va încerca o surpriză aici, cu Grosskreutz dislocat în această zonă, știută fiind capacitatea de adaptare a lui în orice poziție.

Borussia are nevoie de un miracol și e limpede că-l va încerca. Revine Lewandowski și probabil că e ultimul meci european în tricoul Borussiei pentru el, astfel că va încerca, mai ales că e pe propriul teren, să fie generatorul de miracole. Cele 4 goluri din semifinalele de anul trecut sunt greu de atins, căci polonezului îi lipsesc mult oamenii din spate, care să-i ofere mingi. Oferă însă varianta paselor lungi, direct pe el, peste linia de construcție, astfel că e de așteptat un nou episod al duelurilor fizice cu Sergio Ramos.
Borussia are oarecum un model de joc. Nu cel de anul trecut, căci nu are cum. Ci cel al ultimei jumătăți de oră de pe ”Bernabeu”, de săptămâna trecută. Cred că dacă Lewandowski juca atunci, nu rata șansa unui gol, ceea ce ar fi făcut ca returul de azi să fie privit în altă dimensiune.
Și totuși, chit că par meciuri cu deznodământ anunțat, a se citi calificare, e bine să așteptăm înainte de a da verdicte. Pariurile considerate sigure sunt, în general, cele mai păguboase.