Buffon și "funeraliile anticipate"

Se întâmplă rar ca viața unui fotbalist să fie liniară. Cu atât mai puțin a unui portar. Un singur meci te poate coborî la subsolul analizelor, deși un întreg sezon ai trăit în penthouse, din acest punct de vedere. O singură eroare, mai ales în cazul unui portar ce nu are pe nimeni în spatele lui capabil, la o adică, să o corijeze, poate așterne o nemeritată mantie a criticilor peste o carieră cu adevărat colosală.

Gigi Buffon știe cu siguranță cum merg lucrurile în fotbal. Astfel că a preferat să rămână în umbră după acea gafă din meciul ”naționalei” cu Spania, mult comentată și discutată la vremea respectivă. Completată și de alte mici erori din partida ce a urmat, în tricoul lui Juve.  Deși vocile care începuseră să pună sub în discuție nu neapărat continuitatea portarului, atât la Juventus cât și la prima reprezentativă, cât mai degrabă lipsa unei concurențe viabile, se înmulțiseră. Nimeni nu punea la îndoială cariera lui Buffon, ci mai mult acea aură de ”nemuritor”, căci la aproape 40 de ani există certe limite pentru orice sportiv, organismul nu mai funcționează la fel ca la 20, reflexele nu mai sunt ca la 25, iar motivația nu mai e ca la 30. La acest ultim aspect am totuși dubiile mele, treaba cu motivația nu ține cont neapărat de vârstă. Buffon a  înțeles, căci poate dacă reflexele nu mai sunt aceleași ca la 25 de ani, experiența de viață e mult mai mare, Buffon a înțeles că e mai bine să-și mestece în tăcere frustrările, să-și digere amărăciunea și să meargă înainte. 

L-am văzut la finalul meciului de la Lyon ceva mai furios ca-n alte dăți. ”Ați venit la o înmormântare unde nu era nimeni”, a spus el după victoria dificilă obținută pe terenul lui Olympique, iritat oarecum și de o întrebare ușor neinspirat pusă. Tocmai apărase un penalty, într-un moment esențial al unei partide esențiale, tocmai avusese și alte câteva intervenții pentru securizarea unei victorii esențiale pentru Juventus (am insistat special pe cuvântul ”esențial”, o să explic un pic mai jos), practic fusese omul cel mai important al ”Bătrânei Doamne” într-o deplasare mai grea decât se așteptau mulți.  Simțind că adjectivele se vor întoarce din nou pe strada lui, Buffon a găsit o cale să le ceară celor care azi îl laudă, deși ieri îl criticau cerându-i pensionarea, să aibă un pic mai mult discernământ. ”Știu exact când și cum să-mi fac autocritica, dar cer mai mult respect pentru cariera mea”, a închis el un subiect ce putea deveni fierbinte. 

Spuneam mai sus că la Lyon a fost o partidă esențială pentru Juventus. Și o să mă explic. Într-o luptă pentru șefia grupei cu FC Sevilla, care are deja un mic avantaj dat de remiza de la Torino, Juve nu-și permitea pași greșiți în această deplasare. Calendarul avantaja pe FC Sevilla, căci Dinamo Zagreb nu se arată dornică în această competiție decât să participe, să ia banii aferenți și să mai ridice cotele unor jucători. Un pas greșit ar fi însemnat pentru Juve o confruntare ulterioară la Sevilla cu victoria drept obligație, ceea ce nu e chiar un demers prea lejer. Iar meciul n-a fost deloc simplu, căci campioana Italiei n-a făcut chiar cel mai grozav joc, și pe fondul însă al unui arbitraj bizar din partea unui polonez ce dădea senzația că judecă după două regulamente diferite.

Massimiliano Allegri a părut că-și continuă seria experimentelor și cu această ocazie. După ce cu Udinese, în campionat, a folosit o apărare în patru, la Lyon a revenit la sistemul tradițional cu trei pe linia de fund, dar cu Evra unul dintre cei trei, în contextul absenței lui Chiellini. Nu l-a folosit acolo pe Benatia, cum s-ar fi așteptat toată lumea, dar nici n-a repetat sistemul cu 4 fundași, cum se părea la momentul prezentării primului ”11” de la Lyon, decât după eliminarea lui Lemina. Iar pe final, atunci când golul lui Cuadrado era apărat cu accente eroice, Allegri l-a trimis pe Benatia alături de Barzagli și Bonucci, pentru un plus de siguranță al unei defensive ce a reușit să se mențină intactă și în aceste condiții. 

Juventus a confirmat acea teorie care spune că de cel mai multe ori o echipă în 10 oameni joacă mai bine decât atunci când e în 11. Explicațiile sunt multiple și țin de acea nevoie resimțită de toți cei din teren de a acoperi golul lăsat de pierderea celui eliminat, lucru care în 11 nu se întâmplă, căci nu există motive. E lider în grupă, la fel cum e și-n Serie A, dar senzația lăsată și după această partidă este că lipsește totuși ceva pentru ca jocul să fie mai convingător. Dybala a fost inexistent la Lyon, iar statisticile sale o confirmă: o singură minge atinsă în careul advers în cele 69 de minute jucate. Lipsa lui Mandzukic s-a dovedit până la urmă benefică, cine știe dacă nu cumva avându-l pe croat apt de joc Allegri nu l-ar fi trimis pe el în locul argentinianului. Așa, privind la banca de rezerve și nevăzând pe nimeni altcineva, antrenorul a apelat la Cuadrado, a cărui fișă a postului pare totuși un pic alta. Un moment de inspirație, completat de un altul din partea columbianului, și-așa s-a scris istoria unei partide care are însă un alt erou principal, cel cu care am deschis acest text, Buffon.

Pentru visele de mărire ale ”Bătrânei Doamne” e important să câștige grupa, căci altfel, de pe locul doi, episoade gen Bayern ar putea fi revăzute. Dar pentru ca respectivele vise de mărire să poată deveni realitate e nevoie și ca până prin martie aceste momente de fotbal împiedicat să fie date uitării.