Barcelona și viața fără Iniesta

E limpede că înaintea partidei de pe ”Etihad”, Guardiola era cel care avea mai mare nevoie de un succes. Vechea noastră expresie, din limbajul de lemn al unor vremuri tulburi, ”și-a dorit mai mult victoria”, își găsește unele explicații logice. Nevoia de puncte era evidentă, din pricina clasamentului la zi al grupei, căci nu cred că Pep avea un mare chef să joace cu calificarea pe masă la Monchengladbach, dar mai ales din punct de vedere al stării de spirit. Al confirmărilor, într-un fel, de care avea nevoie și antrenorul catalan, dar și Manchester City. Sub nicio formă asta nu înseamnă că Barcelona nu a vrut să bată ori ca s-au gândit jucătorii să-i întindă o mână de ajutor lui Guardiola. La nivelul ăsta cred că așa ceva e exclus. Doar că motivația era mult mai mare la City decât la Barcelona, iar asta uneori poate deveni un element important într-un duel cu două echipe foarte bune implicate. În plus, Barcelona nu l-a avut pe Iniesta.
Luis Enrique nu s-a ferit în ultimele săptămâni să recunoască faptul că are cel mai bun lot de când e pe banca Barcelonei. Cu majoritatea posturilor dublate, cu jucători versatili, capabili să interpreteze roluri diferite, în funcție de necesități. Și cu investiții masive, din punct de vedere financiar. Iată însă că accidentarea lui Iniesta schimbă destul de mult anumite percepții. În teorie, Luis Enrique are destule variante de înlocuire pentru Andres, practic însă se vede treaba că nu prea are. Iar asta a fost ușor sesizabil pe ”Mestalla”, după ieșirea ”căpitanului”, acasă cu Granada și, mai ales, pe ”Etihad”. 

Unii vor spune că Barcelona s-a descurcat, ba încă în perioade lungi de timp, și fără Messi. Extrem de corect. Sau fără Neymar. La fel de corect. Inclusiv fără Suarez, la finalul sezonului trecut. Din nou corect. Am numit aici cei mai importanți fotbaliști ai echipei, a căror absență a putut fi gestionată astfel încât să nu se vadă în joc. În ceea ce-l privește pe Iniesta, iată că nu e așa de simplu, iar Luis Enrique are aici o mare problemă, căci duminică Barcelona merge la Sevilla și nu e departe ”El Clasico”.

În acest context aș face o mică paranteză. Atunci când Cuyff a venit antrenor a reușit să implementeze, în timp, un nou concept în fotbalul Barcelonei. Despre care a vorbit de foarte multe ori Guardiola, iar dacă veți avea curiozitatea să citiți măcar una din cărțile ce i-au fost dedicate veți regăsi multe referiri la acest concept. În spaniolă sună mai bine, de aceea nu voi încerca să traduc, mai ales că nu e ceva foarte complicat. E vorba de ”juego de posicion”. Din care derivă ulterior ”juego de posesion”, pe care Barcelona îl practică fără încetare, cu o evlavie aproape religioasă, din acel moment, indiferent de cine a stat pe banca tehnică, dar și la toate echipele de juniori sau copii sau la Barcelona B.  Andres Iniesta reprezintă pentru Luis Enrique ceea ce Xavi a fost pentru Guardiola sau Guardiola pentru Cruyff. Nu e întâmplător deloc faptul că toți trei provin din ”La Masia”, astfel că au deprins acest stil încă din copilărie, totul la ei venea în mod natural, ca spălatul pe dinți ori spălatul pe mâini. 

Revenind la duelul de marți, la absența lui Iniesta obligatoriu trebuie adăugată cea a lui Pique. Fără ei, Barcelona s-a văzut văduvită de prima pasă și de acea ordine de la mijlocul terenului. Cel mai răvășit de absența lui Iniesta a părut Busquets, dezorientat de multe ori, lăsând senzația că nu știe unde să stea, cum să stea și cum să continue faza. Cu Iniesta (sau Xavi în trecut sau amândoi într-o bună perioadă), Busquets avea foarte clară mișcarea ce ar urma s-o facă încă înainte să primească mingea și știa unde să se plaseze. Fiindcă știa că acolo e Iniesta. Cel mai bun exemplu e golul de 1-1, la care Sergi Roberto a dat o pasă pe care o mai dăduse de zeci de ori înainte, doar că de data asta Busquets a întârziat să coboare în zona obișnuită a unei astfel de faze (”juego de posicion”, vă amintiți?) și pentru că Andre Gomes, cel ce a interpretat rolul lui Iniesta, era foarte departe de el. De altfel și golul de 2-1 al lui De Bruyne vine tot dintr-o greșeală a lui Busquets, iar golul de 3-1 dintr-o minge pierdută iar de catalani în jumătatea lor de teren.

Aici cred că ar fi interesantă o dezbatere. Cât de departe trebuie dusă această adevărată obsesie a paselor? Adică, mai clar, nu cumva e mai sănătos uneori ca Ter Stegen să degajeze fără să gândească o pasă ori ca fundașii să bubuie mingea în momente de presiune? În special atunci când adversarul e de nivel, are jucători valoroși și un antrenor care să știe cum să pună în aplicare această presiune. Ar trebui să fie o temă de gândire pentru Luis Enrique.

În condițiile absenței lui Iniesta, singurul jucător al Barcelonei ce poate interpreta rolul său e Messi. Dar Messi nu poate fi pe tot terenul, nu poate fi sub nicio formă îndepărtat de careul advers și apropiat de cel propriu. Messi e primul care simte absența lui Iniesta, de aici încercările sale de a ordona jocul și senzația pe care o lasă că are o evoluție mai degrabă slabă. Marți, Andre Gomes l-a ajutat foarte puțin, iar mutarea pe care a făcut-o Luis Enrique, în încercarea de a schimba dinamica partidei, s-a dovedit de-a dreptul proastă, căci Arda Turan n-a adus nimic în joc, ba chiar mai mult a stricat. 

Despre Manchester City acum. E o victorie ce-i vine foarte bine lui Guardiola, asupra căruia începuse o ușoară ”agresiune” din partea presei engleze. E însă o victorie ușor atipică pentru Pep, căci nu-mi amintesc un meci al unei echipe pregătite de el care să fie câștigat fără ca posesia să fie cuvântul de ordine. City a câștigat fără să aibă mingea, pentru că Guardiola a  intuit  că fără Iniesta construcția Barcelonei e deficitară și a știut unde și cum să-și așeze jucătorii pentru presing. În special în repriza a doua, când a schimbat sistemul spre un 4-4-1-1, din nou atipic pentru el, mult mai bine distribuit în teren, cu De Bruyne în spatele unui Aguero care, deși n-a dat gol, a fost o teroare permanentă pentru Umtiti și Mascherano. City a avut momentele sale de inferioritate, chiar de panică, imediat după golul lui Messi, însă repriza a doua a fost câștigată clar.

Guardiola, e limpede, e un soi de ”guru” al acestui ”juego de posicion”. Victoria de marți a arătat că inclusiv el poate aduce unele amendamente și-l poate adapta unui context atipic. Luis Enrique n-a găsit încă soluția jocului fără Iniesta, Guardiola pare că a găsit-o, măcar în anumite situații, pe cea a jocului fără posesie.