Barcelona are o problemă

Două meciuri a jucat FC Barcelona în acest an 2017, iar ideea din titlu cred că e destul de limpede pentru oricine. Într-adevăr, Barcelona are o problemă, dar ea nu este dată de arbitrii din Spania ori de prestațiile acestora în aceste două partide, ci de propria neputință de a gestiona dueluri cu adversari incomozi. Iar ceea ce s-a întâmplat în aceste două partide nu vine decât ca o prelungire a unor săptămâni de toamnă care au ridicat nivelul de atenție până aproape de tragerea semnalului de alarmă. Încă nu s-a terminat turul din Primera (mai sunt două etape), iar Barcelona a cedat puncte cu Alaves, Atletico, Celta, Malaga, Real Sociedad, Real Madrid și Villarreal, iar din ultimele 11 partide jucate în toate competițiile a câștigat doar 5. Privind din nou către titlul acestui articol, cred că putem la fel de bine să spunem că Luis Enrique are nu una, ci mai multe probleme.

Celor care pun aceste probleme doar pe seama erorilor de arbitraj nu am ce să le spun mai mult decât să le solicit să nu mai continue lectura acestui text. De-a lungul timpului am evitat pe acest blog să-mi îndrept atenția prea mult asupra arbitrajelor și să dezbat prea mult anumite erori ale arbitrilor. E cred o manieră păguboasă, deprinsă din stilul nostru de a face analize (inclusiv în media, ca să fiu foarte clar) și de a  urca  orice eșec în cârca arbitrilor. E o variantă, dar a căuta întotdeauna acest alibi este periculos, căci el doar ascunde adevăratele probleme și nu expune greșelile din care se pot trage concluzii. Da, e destul de limpede  că Barcelona s-a lovit și la Bilbao și la Villarreal de arbitraje cel puțin bizare și a avut în ambele partide motive să se plângă. Dar la fel de limpede mi se pare că Barcelona s-a lovit și la Bilbao și la Villarreal de propria neputință. Nici pe ”San Mames” nici pe ”Madrigal” (sau ”Estadio de la Ceramica” dacă preferați noua denumire) catalanii n-au găsit antidod la antidotul propus de echipele gazdă. 

Villarreal n-a repetat modelul Bilbao. Fran Escriba și-a folosit propriile arme în tentativa de a opri pe Barcelona și a reușit. Bilbao a presat sus și agresiv, Villarreal s-a apărat jos, atent și compact, blocând orice fel de culoar. Și împotriva unora și împotriva celorlalți, Barcelona n-a fost capabilă să iasă dintr-un soi de blocaj mental, dintr-un soi de obsesie de a pasa la nesfârșit. Ernesto Valverde nu i-a lăsat pe catalani să înceapă liniștit construcția, Fran Escriba nu i-a lăsat s-o termine. Un punct comun al celor doi antrenori vine din felul în care au știut să-și învețe elevii să profite de greșelile catalanilor. Toate cele trei goluri încasate de Barcelona în acest an 2017 au plecat de la erori ale propriilor jucători.

Aceste erori au fost și în trecut. Vin cumva de la acel ”modus operandi” al catalanilor când vine vorba de construcție, de posesie. Un ”modus operandi” care nu se negociază. Parcă mai mult însă decât în alți ani se palpează mai multe greutăți în găsirea traseelor adecvate. Parcă nu mai e totul așa de simplu, parcă adversarii sunt mai mulți pe teren. Pe perioada  accidentării  lui Iniesta s-a pus această problemă pe seama absenței lui Don Andres. Ea a părut rezolvată în primul sfert de ceas al reapariției sale, cu Real Madrid. După care a venit finalul de an, iar Barcelona a început 2017 cu aceleași  greutăți, deși Iniesta e perfect sănătos. În plus, de fiecare dată când mingea e pierdută, din pricina pressingului advers sau din pricina unor greșeli neforțate, acea tentativă furibundă de a o recupera și-a pierdut din intensitate, ceea ce face ca adversarul să nu aibă mari probleme în a declanșa contraatacul și, pe cale de consecință, face ca Sergio Busquets și linia de apărare să se afle în situații mai mereu delicate.

Problemele continuă și-n față, căci Neymar a adunat deja o serie cam lungă de meciuri fără gol, iar Luis Suarez parcă nu mai are prospețimea și limpezimea de anul trecut. Leo Messi se salvează cu golurile marcate, dar faptul că faza de construcție e de cele mai multe ori previzibilă îl face pe argentinian să coboare mult prea mult și-l îndepărtează de zona generatoare de pericol. Nu-mi aduc aminte ca Messi să fi primit, în aceste două partide din 2017, vreo pasă care să-l lase în situație avantajoasă. Mereu a avut mulți adversari în față, mai mereu a avut culoarele blocate, iar el cred că simte cel mai mult acum lipsa lui Dani Alves. Jocul între linii cu care Barcelona era devastatoare aproape că n-a funcționat. Luis Enrique pare și el destul de înghețat în idei, căci felul în care a făcut schimbările în aceste două partide e cel puțin bizar, dincolo de aspectul ciudat al lăsării lui Rakitic pe dinafară pentru confruntarea de la Villarreal. Statisticile îl aduc pe Luis Enrique la nivelul lui Frank Rijkaard din sezonul 2007-2008, care a fost și ultimul al olandezului, iar jocul aduce de multe ori cu cel din perioada respectivă.

Pe de altă parte, calitatea individuală uriașă existentă în lotul Barcelonei poate face ca această perioadă mai puțin bună să fie doar startul către trofeele lunii mai. În ianuarie 2014 se scria cam la fel despre Real Madrid, în ianuarie 2015 era Barcelona luată în colimator (vă amintiți de ”Anoeta”, nu?), iar în ianuarie 2016 revenise Real Madrid pe valul de critici. Iar luna mai a respectivilor ani aducea trofeul Champions League în vitrina celor două cluburi. Barcelona are probleme, dar îl are pe Messi și-i are pe toți ceilalți. Astfel că orice verdict dat la acest moment are o doză de risc suficient de mare.