Atletico guvernează în Primera Division

03.02.2014, 14:51
niculescu 1

S-a schimbat liderul în Spania, după 59 de etape în care Barcelona a condus caravana Primerei Division. 59 de atape însemnând ceva mai mult de un campionat și jumătate. Iar schimbarea de lider n-a readus în frunte pe Real Madrid, ci pe Atletico Madrid. Dacă tot am apelat la statistici, s-o mai facem o dată. Atletico nu mai fusese pe locul unu de 18 ani, de la sezonul eventului, `95-`96, cu Radomir Antici ca antrenor.

Dincolo de cifre, faptul că Atletico Madrid e lider solitar în Primera, iar Barcelona și Real Madrid sunt cu 3 puncte mai jos demontează din start teoria multora cum că Primera Division e un campionat bipolar, neinteresant, acaparat, mediatic și sportiv, de lupta pentru putere a celor doi coloși, Real și Barcelona. Ei bine, poate că așa a fost, deși eu unul nu găsesc în istoria fotbalului dueluri care să împartă planeta în două precum seria de ”El Clasico” din perioada Guardiola - Mourinho, cu terminațiile lor în teren, Messi - Cristiano Ronaldo. Au fost cele mai vibrante partide, din toate punctele de vedere, pe care eu mi le amintesc în acest sport, ceva asemănător cu duelurile lui Bjon Borg cu John McEnroe din tenis, ori Karpov cu Kasparov din șah. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, iar Primera Division e, alături de Premier League, campionatul cu cel mai mare suspans din Europa. Vom vedea cum se va reflecta acest suspans în competițiile intercluburi, în Champions League în primul rând, dar tare mă tem că Bayern Munchen, care a transformat Bundesliga în campionatul cu cel mai puțin suspans din Europa, e prea puternică anul ăsta pentru toți.

Revenind la Primera Division și la Atletico, ar merita făcute câteva comentarii după această etapă a schimbării. Jucată cu imaginea celui ce a fost Luis Aragones, a adus, poate nu întâmplător, pe Atletico pe primul loc. Echipa lui Simeone, marea dragoste la nivel de club a lui Luis Aragones, a făcut un meci perfect cu Real Sociedad. Un meci perfect în tipologia lui Simeone înseamnă deschiderea scorului și apoi o aparentă retragere, în așteptarea adversarului. Care trebuie să reacționeze într-un fel, iar aici așteaptă Atletico, ca un vânător din ce în ce mai iscusit. Care vânează greșelile și profită de pe urma lor. Am mai spus-o și nimc nu mă face, deocamdată, să-mi schimb părerea, Atletico Madrid e astăzi cea mai reactivă echipă din Europa, cea mai organizată echipă fără minge. Pare o fortăreață în care toată lumea știe ce are de făcut.

Iar de duminică a apărut o nouă piesă. Poate cea care lipsea ca angrenajul să devină și mai bun. Diego. Atât de multă calitate stă în gleznele acestui fotbalist încât îmi vine mereu să spun că merita o carieră mai bună. Dar poate că acum e momentul lui. 20 de minute au fost suficiente pentru ca toată lumea să vadă că ”Atleti” are acum un Diego și în teren, nu doar pe bancă. Diego, un nume predestinat gloriei.

Marea întrebare pe care toți și-o pun este cum va rezista Atletico emoțional pe trei fronturi. Imediat vin semifinalele Cupei Spaniei, două dueluri speciale cu Real Madrid, pe care abia aștept să le văd, la cotitură stau Champions League și AC Milan, care nu e niciodată un rival ușor, indiferent de condițiile din Serie A. O să vedem atunci dacă Atletico a devenit o echipă mare sau e doar o echipă bună spre foarte bună. O echipă mare înseamnă una pentru care nu există această presiune emoțională. Deocamdată, mi se pare că Atletico Madrid e cea mai bună echipă a Spaniei. Și nu doar pentru că e pe locul unu. 

Două vorbe despre Real Madrid și FC Barcelona. Încep cu Real Madrid, pentru că meciul său a fost mai recent. Există tentația de a pune egalul de la Bilbao pe seama arbitrajului lui Ayza Gamez. Ar fi o mare greșeală. Cristiano Ronaldo poate nu trebuia eliminat, decizia a fost riguroasă, prea severă, dar de aici și până a spune că această eliminare a împiedicat Madridul să ia toate punctele pe ”San Mames” mi se pare prea mult. Real Madrid n-a avut mai deloc controlul partidei din Țara Bascilor. Cel mai mult a reușit, imediat după pauză, să echilibreze un meci dominat, în prima repriză, de Bilbao. Sincer regret sincopele echipei lui Valverde din startul sezonului, căci fără ele poate am fi avut și un Bilbao mai aproape de tripleta fruntașă. La pauză, fostul madrilen Guti nota pe Twitter, unde e foarte activ, uneori mai activ decât era în iarbă, că echipa a stat prost pe teren și n-a avut controlul balonului. Ceea ce s-a menținut până la final, chit că Jese a deschis scorul, dintr-o fază mai degrabă individuală a lui Cristiano decât colectivă. Real Madrid nu are în momentul ăsta un om care să ordoneze jocul în teren, căci Xabi Alonso, cel care a făcut asta în ultimii ani, încă nu e la capacitate maximă, iar asta se observă în momentele când, obosit fiind, trebuie să ia decizii. De multe ori s-a văzut la Real un soi de dezordine în câmp, dar și multă imprecizie în pase.

Egalul nu e rău, căci ”San Mames” e un teren complicat, știe și Barcelona asta. În perspectiva dublei cu Atletico ar fi fost bună o victorie, dar nu s-a putut. Despre meciul cu Atletico din Cupă vom mai vorbi, deocamdată nu sunt semne că nu va putea juca Ronaldo. Ar trebui să primească mai mult de 3 etape de suspendare ca sancțiunea să fie aplicabilă și-n altă competiție decât campionatul, ceea ce nu cred, date fiind și circumstanțele, că se va produce.

Termin cu FC Barcelona. Meciul cu Valencia a confirmat anumite lucruri pe care le-am mai scris aici, dar a și fost destul de ciudat. Barcelona a început senzațional, după vreo 20 de minute părea că vom asista la o ”goleada”. Apoi jocul a început să se stingă ca o lumânare, iar Valencia a înviat din moartea clinică în care fusese introdusă. Barcelona are probleme în fața unor echipe care se apără pe două linii în fața careului, dar problemele devin uriașe în fața adversarilor care știu să și atace, nu doar să se apere. Iar în noul concept al lui Tata Martino, vom vedea dacă-l va mai aplica după revenirile lui Iniesta și Neymar, Messi e un mijlocaș în plus, dar atunci când pierde mingea, ca și Xavi de altfel, nu se repede să recupereze, iar asta îl lasă pe Sergio Busquets singur în fața pericolului.

Marea problemă a Barcelonei, întâlnită în ultimul an al lui Rijkaard, e că a cam devenit o echipă previzibilă, iar omul său cel mai dezechilibrant, Messi, a fost retras, din voință proprie sau din strategia antrenorului, asta nu se știe, spre linia de mijloc, acolo unde are în față o întreagă echipă adversă, nu doar linia ei de apărare.

Tata Martino și-a arătat din nou limitele. Așa cum a făcut-o mai mereu când echipa sa avea probleme. Schimbările post pe post nu ajută la nimic, căci schimbă o piesă cu altă piesă, nu schimbă registrul tactic. Greu de înțeles pentru mine de ce, la 3-2 pentru Valencia, îl bagă pe Iniesta în locul lui Xavi și nu-i lasă pe amîndoi în teren, împreună cu Messi, eventual și cu Fabregas, pentru a crea o zonă de pase cu care să surprindă. Sau să încerce să surprindă. Meciul cu Manchester City mi se pare în momentul ăsta extrem de complicat pentru Barcelona, dar nici partidele cu Sociedada din Cupă nu mi se par prea simple.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...

Descarcă aplicația Digi24

  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Digi Gol
  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • 14:30 Live Stirile Digi Sport
  • 15:00 Live Liga Digi Sport
  • 16:30 Live Stirile Digi Sport
  • 17:00 Live Superliga: UTA Arad-Botosani
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC BOTOSANI - UTA ARAD SUPERLIGA SUPERBET (22.09.2023)

    FOTBAL: UTA Arad - FC Botoșani, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • ACF Fiorentina v LASK - UEFA Conference League 2024/25 League Phase MD5

    FOTBAL: Fiorentina - Udinese, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:FCSB-POLITEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (17.08.2024)

    FOTBAL: Poli Iași - FCSB, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FC Internazionale v AC Milan - Serie A, Italy - 22 Sep 2024

    FOTBAL: Inter - Como, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

UK: Rangers v Dundee, Scottish Premiership at Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland on 21 December 2024:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media