Sa nu crezi nimic

Să nu crezi nimic

Parcă niciodată n-a avut Dinamo nevoie de oamenii săi mai mult ca acum. Cu Borcea departe şi lotul slăbit, repatrierea lui Adrian Ropotan a părut un gest firesc, atât pentru o echipă rămasă fără „închizător", cât şi pentru un fotbalist rămas fără contract. Miercuri dimineaţă însă, surpriză! În loc să pună umărul la redresarea clubului care i-a făcut un nume, Ropotan a ales să dezerteze în Rusia, pentru a semna cu anonima Krilia Sovietov Samara. Noi, chibiţii, ne scărpinăm după ceafă şi ne întrebăm cu jumătate de gură: De când e Krilia o alegere mai bună decât Dinamo?

Mai întâi, trebuie să-l plasăm pe acest mijlocaş în contextul fotbalului rusesc. În 2009, Dinamo Moscova a plătit 3 milioane de euro ca să-l aducă de la Bucureşti. A prins cam jumătate din meciuri în fiecare sezon, iar în penultimul său an de contract a fost trimis cu împrumut la Tom Tomsk. Şefii moscoviţi au fost siguri în acel moment că nu au cum să scoată mai mult din picioarele românului. La Tomsk, una dintre cele mai slabe echipe din istoria primei ligi a Rusiei, Ropotan a bifat alături de Dănănae o retrogradare categorică. A mai trecut astfel un sezon, iar marele său noroc părea să fie numirea lui Dan Petrescu în funcţia de antrenor la Dinamo. Fără să joace vreun minut până la instalarea „Bursucului”, lui Ropotan i s-au acordat câteva meciuri, dar în iarnă i s-a transmis clar că nu va urma o prelungire a contractului. Sec, dar concludent, aici părea că se va încheia aventura sa în Rusia.

Revenit cu coada între picioare în România, Ropotan a încercat să-şi găsească un alt angajament mănos în vasta şi întinsa Maică Rusie. Dinamo a simţit însă că-l poate ademeni. Ca un îndrăgostit naiv ce pândeşte momentul în care marea lui iubire se desparte de "actualul", Dinamo l-a invitat imediat la cafea. În cantonamentul de la Braşov s-a înfiripat o relaţie nouă, mai strânsă. Şi s-a lăsat cu promisiuni, proiecte şi ţeluri comune. Cum familia alb-roşie are nevoie de unitate, s-a pus chiar de-o nuntă. Pe 30 ianuarie însă, chiar în faţa altarului, Ropotan a dat bir cu fugiţii. “Ropotan m-a dezamăgit ca om. La început, a spus că vrea să vină la noi, să stea până la vară, după care m-a anunțat că și-a găsit altceva, în altă parte. Ce să mai zic?”, s-a lamentat Cornel Ţălnar într-o conferinţă de presă.  

Evadarea lui Ropotan ne arată două lucruri evidente şi triste. Unu, ambiţia lui ca sportiv este fix ZERO, de vreme ce a fost informat franc şi clar că doar prezenţa în Liga 1 îl mai poate readuce în circuitul naţionalei. Asta ca să nu mai menţionăm că la Samara nu prea se înghesuie scouterii din Europa.  Doi, fotbalul musteşte de mercenari care se gândesc prea mult la salariu şi prea puţin la joc. Exemple autohtone sunt destule: în Corsica, un fotbalist problematic al României joacă la mişto pentru 1 milion de euro anual, iar idolul tribunei steliste s-a baricadat la 27 de ani într-un buncăr construit cu lingouri de aur, departe, în Emiratele Arabe Unite. 

Nu e Ropotan nici pe departe cauza răului general de la Dinamo. Dar el a avut acum şansa să-şi arate caracterul şi sentimentul alb-roşu. A preferat însă să-şi etaleze mai degrabă colţii de câine, plecând tot în anonimatul din Rusia, pentru o pungă de ruble în plus. Sigur, n-avem noi niciun drept să-i judecăm dorinţa unui trai mai bun, dar dacă 4 ani de contract cu Dinamo şi alţi 3 cu Dinamo Moscova nu ţi-au asigurat o existenţă îndestulătoare, înseamnă că nici pământul nu te mai satură. Cei 250.000 de euro anual pe care îi va încasa la Krilia reprezintă fix dublu faţă de contractul propus de Dinamo. Dar putem să ne gândim că Ropotan este cetăţeanul unei ţări în care multe familii se întreţin cu ceva mai puţin de 300 de euro lunar. Parcă în socoteala asta, 125.000 de euro pe an de la Dinamo nu mai pare un salariu chiar aşa de modest, nu?