Fotbal volatil

Bătea mingea în curtea casei sale din Chemnitz cât era ziua de lungă. Sau, mă rog, cât era după-amiaza de lungă. Pentru că părinţii săi, Karin şi Stephan, ţineau foarte mult la educaţia puştiului, iar şcoala şi temele nu puteau fi neglijate. Era un copil liniştit, politicos şi bine-crescut, după cum spun cei care l-au cunoscut de mic. Calităţi oarecum neașteptate, având în vedere că a fost singur la părinţi şi a beneficiat de toată atenţia şi răsfăţul rudelor sale. Pe lângă acestea însă, avea şi o calitate pe baza căreia şi-a clădit o carieră de vis: impresiona de mic printr-o statură neobişnuit de impozantă pentru vârsta sa. 

Motiv pentru care Stephan, fost fotbalist amator, şi-a îndrumat rapid puştiul spre sport. Faptul că acesta avea din naştere probleme la cartilajul genunchiului stâng nu a contat foarte mult. Afecţiunea era cauzată parţial de ereditate şi parţial de creşterea sa accelarată. Mai pe scurt, sistemul osos nu îi putea susţine la capacitate optimă corpul semi-adult. "Va ajunge departe! Este prea inteligent ca să nu reuşească pe teren", îi promitea tatăl soţiei sale. Karin, secretară la o firmă de construcţii, şi-ar fi dorit poate alt viitor pentru odorul ei. Poate o activitate intelectuală. Sau poate ceva suficient de banal încât să nu îi provoace griji şi stress aiurea, din cauza problemelor de sănătate ale lui Michael.

"O să se accidenteze rapid şi la 20 şi ceva de ani nu va mai avea niciun viitor!", se temea Karin. A fost în van. Ca în orice familie nemţească get-beget, tatăl a pus piciorul în prag şi şi-a dus puştiul la fotbal. A fost primit imediat la juniorii lui Chemnitz, unde era văzut ca un viitor fundaş de mare calitate. Antrenorul Christoph Franke a văzut însă şi calitate tehnică în mişcările lunganului de 15 ani, aşa că l-a avansat în linia de mijloc. Unde a rămas, în cele din urmă, pe toată durata carierei. Şi, evident, după scurt timp a venit şi momentul de răscruce.

Împăcând şcoala şi fotbalul de copii, Michael a fost ochit de scouterii lui Kaiserslautern, club din prima ligă germană. Iar aceştia i-au pus imediat un contract beton pe masă. "Puteam să studiez în continuare, să o fac pe mama fericită. Dar am primit şansa de a intra în lumea profesioniştilor la doar 18 ani. Nu am putut să refuz. Am renunţat la învăţat, iar de atunci m-am concentrat doar pe lovirea mingii. Într-un final, cred că mi-am făcut familia mândră", povesteşte Michael, la aproape 20 de ani distanţă.

De la Kaisersalutern încolo, totul este istorie. Otto Rehaggel a fost cel care i-a oferit debutul în Bundesliga, iar din 1997 până în zilele noastre, "Mişa" nu a făcut decât să crească. Un tip modest, dar sclipitor, plin de personalitate, şi totuşi la fel de plat în reacţii ca biroul pe care îşi tocea coatele în copilărie pentru a deveni inginer. Are milioane de euro în cont, dar asta nu l-a schimbat deloc. "Am rămas în relaţii apropiate cu mulţi prieteni din Chemnitz. Încerc să păstrez legătura cu ei cât pot de mult. Cu timpul, realizezi că familia e cu adevărat tot ce contează, pentru că restul lucrurilor trec".

Mulţi spun că serenitatea şi seriozitatea cu care şi-a tratat Michael cariera i se datorează şi mult iubitei sale Simone. Au trei copii împreună - ultimul născut în 2005 -, dar s-au căsătorit abia în 2008. "Dragostea nu ţine cont de acte", explică cei doi, la unison. "Chiar dacă el nu este cel mai sentimental tip posibil", mai adaugă chicotind fata.

Simone i-a fost alături în cele mai grele momente. Atunci când problematicul genunchi l-a ţinut departe de teren şi l-a imobilizat pe canapea; ea a fost acolo şi au comentat împreună noutăţile din Bundesliga. De fiecare dată când el a pierdut câte o finală (şi Oh, au fost destule!), ea l-a alinat şi l-a făcut să vadă şi mai departe de "azi". Oricum, alături de ea, "mâine" reprezenta un strop de fericire deja asigurat.

La 36 de ani, Michael a decis că este suficient. Oricum, ce avea de spus în fotbal spusese deja. Pe acel ton nemţesc impunător, liniar şi moderat în emoţii. Fanii lui Leverkusen l-au aplaudat până la lacrimi la ultima sa apariţie pe gazon. El le-a mulţumit din suflet, dar de fapt o făcuse deja cu mulţi ani în urmă. Asta pe vremea când lumea abia auzise de Basturk, Berbatov sau Ramelow...Peste 100 de meciuri la Bayer, peste 100 de meciuri la Bayern, peste 100 de meciuri la Chelsea şi fix 100 de meciuri la naţionala Germaniei. Pe care Federaţia i le-a făcut cadou, atunci când Fotbalistul se oprise la borna 98, prin organizarea a două meciuri amicale dedicate lui.

Ani la rândul ne-a încântat cu ţinuta sa de joc impecabilă, cu şuturile-bombă din afara careului şi cu modul în care reuşea să strângă mereu echipa în jurul lui. Mulţi l-au asemuit cu Zidane, dar în 2002, în finala Ligii, francezul ne-a arătat că este mai bun. Şi totuşi, comparaţia nu este exagerată. Din păcate însă, mijlocaşi de acest gen sunt (şi vor fi) din ce în ce mai rar în fotbal. Timpurile se schimbă, stilurile se schimbă, jocul se schimbă. Ani la rândul ne-am răsfăţat cu execuţiile sale, iar acum, dintr-o dată, am primit vestea tragică, exact ca o rudă transpirată şi îngrijorată pe holurile spitalului: "E gata, Ballack s-a retras". Sigur, el nu mai juca la nivel înalt de vreo 2-3 ani, dar oricum îl ştiam acolo, pe teren, în vestiare. Şi țineam la el exact ca la un vechi camion de jucărie care ne-a marcat copilăria. Nu aveam nevoie de el, dar ştiam că se află pe un raft, bine ascuns în debara.

Vestea retragerii sale reprezintă dovada vie a volatilizării fotbalului. Este atât de volatil, încât uneori mă tem că dacă mă pun în pat şi dorm câteva zile, la întoarcere voi găsi totul schimbat. Fotbalul are farmecul de a ne oferi eroi timp de o decadă, pe care ni-i răpeşte într-o singură secundă. Mâine-poimâine, vom afla că Messi şi Ronaldo au spus adio carierei, la 35-36 de ani. Copiii şi nepoţii noştri se vor uita la senilul de Messi aşa cum îl văd unii astăzi pe nebunul Pele. Iar Ronaldo va putea fi urmărit doar pe DVD-uri vechi. Parcă-l şi aud pe fi-miu: "Ronaldo? Daaa..parcă era unul dinţos şi încă unul gelat, care dădea gol în fiecare meci. Eee, oricum în fotbalul de astăzi sigur n-ar avea loc!".

Dar jucători de acest gen, printre care îl strecor timid (?) şi pe Ballack, au loc în orice echipă, în orice "11" de vis şi în orice meci de fotbal. Nu de alta, dar am impresia că, pân' la urmă şi pân' la coadă, ei sunt cei care l-au inventat și reinventat. Zi după zi, după zi, după zi....

"Frumuseţea sportului este că se derulează cu rapiditate. E greu să percepi prezentul, când te raportezi doar la trecut şi viitor"
MICHAEL BALLACK