Aproape departe

Titlul 24 a fost cea mai tristă sărbătoare din istoria Stelei, deşi a fost obţinut pe fondul unui parcurs încântător. Dar titlul 25 ar putea fi şi mai trist...

Steaua domină iar campionatul, în grupele Champions League a ajuns, iar banii nu mai sunt o problemă. Cu toate acestea, atmosfera din jurul echipei e proastă. Campioana tocmai a batjocorit în stil de mare echipă un adversar plăpând, pe care nu l-a primit în propria casă, ca şi cum crampoanele lui Coşa, Ţiple sau Ofrim, eroii Bârsanei, n-ar fi fost demne de iarba din Ghencea. Idee neinspirată sau mârlănie crasă, decizia a lovit şi în proprii fani. Puţin noroi pe stemă, 4-0 sec şi calificare. Cine mai ţine minte? Poate că presa, poate istoria.

Mai departe, antrenorul Reghecampf pare să fi pornit un război cu toată lumea. Se ceartă cu FRF, se contrează cu fostele glorii şi tocmai l-a trecut pe "lista neagră" şi pe Mitică Dragomir. Ca un contabil cu ochelarii pe nas, ţine să reamintească din două în două zile faptul că Steaua a adus în România zeci de milioane de euro. Cine şi cum beneficiază de ele, asta nu ni se mai transmite. Şi nici nu prea contează. Tot ce contează e că Steaua a ajuns copilul răsfăţat al ţării şi nimic nu trebuie să stea în calea poftelor sale. Iar Reghe este iritat şi pe ziarişti. Nu prea îi place cum se pun întrebările după meciuri (!) şi invidia altora pare să-l preocupe mai tare decât, să zicem, faptul că Steaua s-a ofilit ca o coajă de banană după golul de 0-1 cu Schalke. Analizând pasiunea sa muzicală, înţelegem de ce-l preocupă atât de mult invidia şi duşmanii, dar starea de tensiune cultivată şi întreţinută în jurul echipei nu poate aduce nimic pozitiv.

Rezultatele maschează (cu mai mult sau mai puţin succes) o stare de fapt incofortabilă, greu de gestionat. Timp de doi sau trei ani, fără Gigi la palat, clubul va fi greu de condus şi transferurile vor ridica mereu probleme. Singura garanţie a performanţei o reprezintă lotul actual şi prezenţa lui Reghecampf la club. Cât va mai rămâne el? Asta e o întrebare delicată. Pentru că antrenorul pare deja deranjat de prea mulţi factori externi, iar asta în condiţiile în care a reuşit rezultate excepţionale, care n-ar trebui să lase loc de stări de disconfort.

Poate greşesc, dar un club cu asemenea rezultate nu ar trebui să îşi ducă existenţa prin tensiuni şi războaie cu terţi. Din contră! Ar trebui să savureze demn fiecare clipă de succes, lucru care nu se întâmplă. Este lucrul care mă face să cred că lehamitatea lui Reghe va deveni, într-o zi, mai importantă decât 3 puncte câştigate la Vaslui sau decât cuvântul dat în faţa lui Gigi Becali, în ziua arestului. Nu cred că Reghecampf va rezista o viaţă la Steaua. Cel puţin, nu aşa, scrâşnind din dinţi, cu nervi şi frustrări inutile.

Libertatea costă "doar" un milion

În plus, ceva poate mai important decât toate celelalte argumente: familia. Care poate alege în orice zi un alt viitor, dincolo de graniţă: "Laur, gata, facem bagajele şi plecăm!". Libertatea contractuală a lui Reghecampf nu este scumpă. Milionul de euro trecut în contract poate fi plătit de multe echipe din Ucraina, Rusia sau Turcia, dar nu îndrăznesc să cred că o echipă din Germania, Franţa sau Anglia şi-ar alege un antrenor român.

Îndrăznesc totuşi să cred că Reghecampf şi-ar putea plăti singur o parte din clauză, doar pentru dreptul de a decola de pe Henri Coandă, fără să mai privească înapoi. Dacă asta se va întâmpla până la eliberarea lui Gigi, la Steaua vor fi vremuri grele. Este motivul simplu pentru care, astăzi, fanii ar trebui să celebreze şi să aprecieze fiecare pasă ţesută şi fiecare şut tras la poartă. Pentru că, în curând, ele s-ar putea să dispară, după aceste sezoane glorioase şi aceste meciuri cu adevărat memorabile.

Singurul care va rămâne la Steaua, indiferent de deznodământ, este managerul Stoica, copia imperfectă a unui patron imperfect, care se bucură acum de o hegemonie pe care a anunţat-o demult. Cât va dura aceasta, nici măcar dumnezeul autoproclamat al fotbalului românesc n-a reuşit să ne spună. Răspunsul îl vom găsi undeva pe la Resurse Umane. Dacă fişele angajaţilor Reghecampf şi Neubert nu vor mai fi în sertar, atunci hegemonia va lua sfârşit. Pentru că rezultatele mari se obţin cu pricepere şi muncă, nu cu Tatu, scandaluri şi băşcălii deplasate.