VIDEO Victorii pentru CSU Sibiu și BCM U Pitești, în etapa a 16-a a Ligii Naționale
03.02.2014, 22:58În etapa a 16-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, liderul competiţiei, CSU Sibiu a trecut de a şaptea clasată, Energia Rovinari, scor 75-71, în direct la Digi Sport. În celălalt meci al serii, BCM U Piteşti a învins-o dramatic, după prelungiri, pe BC Mureş, scor 105-98.

Preliminarii CM 2026: Anglia - Letonia, luni, 21:45, DGS 1
Preliminarii CM 2026: Polonia - Malta, luni, 21:45, DGS 2
CSU Sibiu, liderul Ligii Naţionale, a avut un meci dificil cu Energia Rovinari, locul 7 în clasament. Gazdele au început bine, însă oltenii au echilibrat partida în sfertul al doilea, iar la pauză scorul era 38-36 pentru sibieni.
Ardelenii s-au distanțat în sfertul al treilea, dar oaspeții au revenit în forță pe final, fără a putea răsturna soarta partidei. Austin a fost cel mai bun marcator al gazdelor de la Sibiu, care s-au impus cu 75-71.
BC Mureş - BCM U Piteşti 98 -105
Pe propriul teren, BC Mureş a început slab partida cu BCM U Piteşti. Gazdele au pierdut primul sfert cu 29-22, însă au revenit în partea a doua și la pauză aveau un avantaj minim.
Scenariu identic și în a doua jumătate a meciului. Mureşenii au pierdut sfertul al treilea, dar au reușit să recupereze pe final și să ducă disputa în prelungiri, după ce au egalat, 90-90.

Piteștenii au avut mai multă prospețime, iar cu Baraci cel mai bun de pe teren, au câștigat în cele din urmă cu 105-98.
Etichete: baschet liga nationala , baschet digi sport , csu sibiu rovinari , mures pitesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Fostul consilier al lui Vladimir Putin și ideolog șef al proiectului „Novorossia”, Vladislav...