VIDEO: România-Suedia 66-59. Primul pas al fetelor spre Euro 2013
13.06.2012, 20:53Naţionala de baschet feminin a României a învins miercuri, la Târgovişte, reprezentativa Suediei, scor 66-59 (33-37), în primul meci din grupa D a preliminariilor CE din 2013.
Meci pe „muchie de cuţit“ între România şi Suedia, în care ambele formaţii s-au aflat la conducere. Nordicele au dominat mai mult în prima parte, pentru ca după pauză, tricolorele să revină puternic, reuşind să revină de la 33-37, la 47-40 (min. 27). Înaintea ultimei pauze însă, Suedia a forţat în ofensivă, reducând diferenţa, 49-47.
Debutul sfertului patru a adus revirimentul în tabăra adversă, 49-51 (min. 32), însă Mărginean şi Părău s-au opus, readucând avantajul României, 57-51 (min. 36). Jucătoarele antrenate de Dan Fleşeriu au reuşit să-şi păstreze avantajul până la final, în pofida eforturilor adverse, bifând primele două puncte în preliminariile Europeanului de anul viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
MVP-ul partidei a fost Gabriela Mărginean, care a încheiat partida cu 26 de puncte, șase recuperări şi două intercepţii.
Pentru România au punctat: Mărginean (26 puncte), Părău (14), Meszaroş (9), Tarţa (7), Stoenescu (4), Cutaş (4), Şipoş (2).
Pentru Suedia au punctat: F. Eldebrink (22 puncte), Halvarsson (10), E. Eldebrink (7), Barthold (6), Yderstrom (5), Andersson (5), Nordstrom (3), Hamilton (1).
Etichete: baschet , euro 2013 , romania-suedia 66-59
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...