VIDEO Finala Euroligii: Real Madrid - Maccabi Tel Aviv 86-98, scor după prelungiri!
19.05.2014, 02:55Maccabi Electra Tel Aviv a ieșit la limită din grupele competiției, dar a devenit campioana ediției 2014 a Euroligii masculine de baschet, după o finală memorabilă câștigată în fața colosului spaniol Real Madrid, scor 98-86, stabilit după prelungiri.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Este pentru prima dată în ultimii 45 de ani când o ediție a Euroligii se decide după timpul regulamentar, iar Maccabi, condusă din teren de Tyrese Rice și Ricky Hickman, a obținut cel de-al șaselea său trofeu din istorie. Precedentele au fost cucerite în 2005, 2004, 2001, 1981 și 1977. Real Madrid, echipa cu cele mai multe titluri din istorie (8), nu a mai dus Euroliga acasă de aproape două decenii (1995)!
Israelienii porneau cu ultima șansă în Final Four-ul de la Milano, dar au reușit două victorii spectaculoase, pe parchetul pe care au eliminat-o în acest an și pe Emporio Armani Jeans (VIDEO). În semifinala cu CSKA, jucătorii de la Maccabi au recuperat 15 puncte, iar în finala cu Real Madrid au fost conduși la 11 puncte, încă din sfertul secund.
Maccabi a revenit însă în joc, în special datorita prestației de excepție a lui Tyrese Rice, care a fost decisiv în prelungiri. Omul care a marcat coșul calificării în semifinale a încheiat seara finalei cu 26 de puncte. 21 dintre acestea au fost realizate în sfertul patru și în prelungiri, unde combatantele au ajuns după ce tabela a "înghețat" la 73-73.
Real a ajuns în prelungiri la limită!
În repriza a doua, echipa aflată la conducere s-a schimbat de 19 ori, iar de șapte ori s-a înregistrat egalitatea. Meciul a fost foarte echilibrat, în ciuda startului favorabil echipei madrilene, care și-a ajudecat primul sfert cu 16-15. La final, Real a fost norocoasă că a ajuns în prelungiri: Bourousis a transformat două libere cu 20 de secunde rămase de joc, iar Maccabi, echipa antrenată de David Blatt, a ratat ultimul atac, cu o aruncare nereușită de la trei puncte.
În prelungiri, Rice a reușit 8 puncte consecutive și Maccabi a condus cu 81-77, fără să mai piardă controlul finalei în cele trei minute rămase de jucat. Slam-dunk-ul lui Ohayon, din ultima secundă, a încununat o performanță de vis. Alex Tyus a fost și el determinant în acest succes, cu 12 puncte și 11 recuperări, în vreme ce Ricky Hickman a încheiat seara cu 18 puncte. Devin Smith (15) și David Blu (14) au completat o seară magnifică pentru Maccabi, care în semifinale a eliminat-o pe CSKA Moscova. Rușii au terminat ultimii în Final Four.
Sergio Rodriguez, MVP-ul competiției
Din garnitura lui Pablo Laso s-a remarcat, ca de obicei, Sergio Rodriguez, cu 21 de puncte. Acesta a fost desemnat și MVP-ul competiției, o palidă consolare în condițiile în care gruparea madrilenă era mare favorită la cucerirea primului său trofeu din 1995 până azi.
Sergio Llull n-a marcat niciun punct
Au avut seri nereușite Sergio Llull (0 puncte), Jaycee Carroll (5) și Marcus Slaughter (2), diferența făcându-se, în mare parte, la aruncările de trei puncte. Spaniolii au transformat 32% (11 din 34), în vreme ce Maccabi a avut un procentaj de 41% (9 din 22). Pentru Real Madrid, aceasta a fost cea de-a doua finală consuecutivă pierdută în Euroligă. Anul trecut, trofeul a ajuns în vitrina lui Olympiakos (88-100).
FC Barcelona a terminat pe locul 3
FC Barcelona a câștigat finala mică din Euroligă, dupa un adevărat festival ofensiv. Catalanii au început mai slab meciul cu CSKA Moscova, 21-24 după primul sfert, dar apoi au trecut la controlul jocului. Juan Carlos Navarro (foto) a fost omul meciului, cu 20 de puncte și 3 recuperari. S-a terminat 93-78 în favoarea Barcelonei, care a mai uitat astfel de înfrângerea la scor din semifinala cu marea rivală Real. Cel mai bun marcator al rușilor a fost Sasha Kaun - 13 puncte.
PROGRAMUL TV AL POSTURILOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: euroliga , euroliga digisport , maccabi tel aviv real madrid , maccabi tel aviv euroleague , rice maccabi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...