Tony Parker, desemnat cel mai bun baschetbalist european din 2013
09.10.2014, 09:36Francezul Tony Parker (32 de ani, foto - în stânga) a primit trofeul rezervat celui mai bun baschetbalist european în 2013, din mâinile secretarului general al FIBA-Europe, Kamil Novak, miercuri seara în capitala Germaniei, înaintea meciului disputat de echipa sa, San Antonio Spurs, campioana NBA, în compania formaţiei Alba Berlin.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Parker a obţinut această recompensă pentru prima oară în cariera sa, după ce a condus selecţionata Franţei la câştigarea titlului european şi pe Spurs până în finala NBA, pierdută în 2013 în faţa echipei Miami Heat.
În sezonul următor, Tony Parker şi San Antonio Spurs şi-au luat revanşa în faţa celor de la Heat, reuşind să cucerească titlul de campioni la capătul celor cinci meciuri ale finalei.
Jucătorul celor de la Spurs nu a participat la Campionatul Mondial din acest an, alături de naționala Franței.
Parker şi San Antonio au început la Berlin o serie de şapte meciuri din presezon, următoarea escală fiind la Istanbul, unde vor înfrunta sâmbătă formaţia Fenerbahce. Campioana NBA va începe campania de apărare a titlului pe 28 octombrie.
În meciul cu Alba Berlin, Tony Parker a făcut spectacol, dar nu a reuşit să împiedice înfrângerea la limită a echipei sale (93-94). Francezul a fost cel mai bun marcator al întâlnirii, cu 28 de puncte înscrise în 35 de minute petrecut pe parchet.
PROGRAMUL COMPLET al canalelor Digi Sport
Etichete: tony parker , baschet europa , tony parker san antonio spurs , san antonio spurs - alba berlin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...