Stephen Curry, MVP al sezonului regulat din NBA. Al doilea jucător al lui Warriors care primeşte premiul
04.05.2015, 18:27Stephen Curry a fost desemnat MVP al sezonului regulat din NBA, după ce i-a condus spre cei de la Golden State Warriors spre ocuparea primului loc în Conferinţa de Vest.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Curry a primit 1.198 puncte din partea celor 129 de specialişti care au votat, devansându-i în clasamentul final pe James Harden (Houston Rockets, 936 puncte), LeBron James (Cleveland Cavaliers, 552 puncte), Russell Westbrook (Oklahoma City Thunder, 352 puncte) şi Anthony Davis (New Orleans Pelicans, 203 puncte).
Golden State Warriors a încheiat sezonul regulat din NBA obţinând 67 de victorii din 82 de meciuri (record al echipei), iar Curry a avut o contribuţie importantă la acest parcurs excepţional.
Baschetbalistul de 27 de ani a reuşit 23,8 puncte pe meci (locul 6 în NBA), 7,7 pase decisive (locul 6), 4,3 recuperări şi 2,04 intercepţii (locul 4, record al carierei).
De asemenea, fundaşul lui Warriors a înscris 286 de coşuri de 3 puncte, un nou record în istoria NBA. Precedentul îi aparţinea tot lui - 272 de coşuri de 3 puncte, în sezonul 2012/13.
Stephen Curry este doar al doilea jucător al lui Warriors care este desemnat MVP al sezonului regulat din NBA, după legendarul Wilt Chamberlain, care a primit această distincţie în sezonul 1959/60, atunci când echipa evolua în Philadelphia.
Etichete: nba , mvp , golden state warriors , stephen curry
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...