Se schimbă sistemul prin care se decide titlul în liga națională de baschet
12.06.2013, 16:26Adunarea Generală a FR Baschet, întrunită miercuri, a luat mai multe decizii în privinţa sezonului 2013-2014, printre care şi una referitoare la numărul meciurilor din finala CN de seniori, care a scăzut de la şapte la cinci.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Liga Naţională masculină se va derula cu tur şi retur, urmate de play-off, care va programa toate tururile în sistemul cel mai bun din cinci meciuri, inclusiv finala. Astfel, titlul naţional se va decide în cinci meciuri, nu în şapte, ca până acum. La feminin, sistemul e similar, dar în play-off, primul tur se va juca cu două meciuri din trei, semifinalele la fel, iar finala cu trei meciuri din cinci. Data exactă a începerii campionatului nu a fost stabilită încă, noi am propus un sistem, adică să se înceapă în 28 septembrie, urmează să îşi dea acceptul cluburile", a explicat oficialul.
El a reamintit faptul că jucătorii care refuză convocarea la echipa naţională vor fi suspendaţi şase luni. "De asemenea, aşa cum este prevăzut deja în regulamentul federaţiei, s-a reamintit tuturor că jucătorii care sunt convocaţi la naţională şi refuză participarea, să fie suspendaţi timp de şase luni din campionat. Dacă nu îi lasă cluburile la naţională vor interveni amenzi, cum prevede şi FIBA, iar cazurile de accidentări vor trebui diagnosticate sau confirmate de Institutul de Medicină Sportivă", a spus Berceanu.
Etichete: csu ploiesti , baschet , baschet romania , liga nationala baschet , csu ploiesti liga nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...