România - Ungaria 74-70, în meci amical înaintea preliminariilor CE din 2015
11.07.2013, 22:16Naţionala de baschet masculin a României a învins, joi, la Oradea, reprezentativa Ungariei, scor 74-70 (33-30), în cea de-a doua partidă amicală din trei programate cu reprezentativa ţării vecine, înaintea jocurilor oficiale din preliminariile Campionatului European din 2015.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
"A fost un meci foarte fizic. S-a jucat fără public, am luat decizia aşa, pentru că am crezut că şi noi, şi ei, avem de testat nişte scheme de verificat, nivelul pregătirii, dar au luat meciul în serios şi, atunci, am făcut şi noi la fel. Am văzut un progres al echipei faţă de meciul amical de săptămâna trecută cu Ungaria, când am fost învinşi, care nu poate decât să mă bucure. Apărarea a funcţionat mult mai bine şi remarc efortul colectiv al jucătorilor. Este îmbucurător. Mai avem mult de lucru, dar am încredere, din ce văd zi după zi în echipă, că putem face o figură frumoasă în meciurile oficiale din preliminariile Europenelor din 2015", a declarat Marcel Ţenter.
Săptămâna trecută, tricolorii au fost învinşi de Ungaria, în primul meci amical, cu 58-76 (28-33), iar sâmbătă, tot la Oradea, vor juca încă o partidă de verificare cu reprezentativa ţării vecine.
Alte două partide amicale ale României vor avea loc în Portugalia, cu Belarus (19 iulie) şi cu echipa ţării gazdă (20 iulie). Pregătirile pentru preliminariile CE din 2015 se vor încheia în ţară.
Primul meci oficial din campania CE din 2015 va avea loc în 1 august, la Constanţa, cu Bulgaria, următorul în aceeaşi locaţie, cu Islanda (7 august), după care tricolorii vor disputa două meciuri în deplasare, cu Bulgaria, la Varna (10 august) şi cu Islanda, la Reykjavik, în 16 august.
Etichete: marcel tenter , romania ungaria , ungaria baschet , romania ungaria baschet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...