Reacția lui Donald Trump după ce LeBron James și Lakers au luat titlul în NBA: ”Interes zero!”
14.10.2020, 08:07LeBron James i-a condus pe cei de la Los Angeles Lakers spre titlul cu numărul 17 din NBA, dar rămâne inamicul lui Donald Trump.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Președintele Statelor Unite a ridiculizat finala dintre Lakers și Miami care a avut cifre de rating mult mai mici decât de obicei.
"Cifrele de audiență pentru finala NBA au scăzut cu aproape 70%, fiind depășite și de meciul de fotbal american de duminică. Poate s-au uitat cei din China la meci, deși mă îndoiesc. Interes zero, " a scris șeful de la Casa Albă.
LeBron James, un critic fervent al lui Donald Trump
Trump s-a referit la faptul că doar 6 milioane de telespectatori au urmărit meciul cu numărul 6 al finalei NBA, în timp ce sezonul trecut cifrele erau de peste 18 milioane de persoane care au stat în fața televizoarelor.
LeBron James a devenit ținta ironiilor lui Donald Trump după ce baschetbalistul se numără printre criticii lui și a adoptat acea poziție simbolică de a îngenunchea specifică mișcării Black Lives Matter. De asemenea, înaintea finalei NBA, starul american i-a îndemnat pe concetățenii săi să meargă la vot la alegerile prezidențiale.
LeBron James, cel mai bun
LeBron James (35 ani), care şi-a trecut în palmares titlul NBA pentru a patra oară, după dubla cu Miami Heat (2012, 2013) şi reuşita cu Cleveland Cavaliers (2016), a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei, după ce a dominat meciul decisiv, cu un ''triple-double'' (28 puncte, 14 recuperări, 10 pase decisive), al 28-lea din carieră, la doar două unităţi de recordul lui Magic Johnson.
LeBron James a fost ajutat de Anthony Davis, cu 19 puncte, 15 recuperări, de Rajon Rondo (19 puncte) şi Kentavious Caldwell-Pope (17 puncte).
Pentru Miami Heat a fost a şasea finală în decurs de cincisprezece ani (titluri câştigate în 2006, 2012, 2013). Vedeta Jimmy Butler nu a reuşit decât 12 puncte (8 assist-uri) în meciul şase, iar Bam Adebayo a contribuit cu (25 puncte, 10 recuperări).
Rezultatele finalei:
- LA Lakers - Miami Heat 116-98
- LA Lakers - Miami Heat 124-114
- Miami Heat - LA Lakers 115-104
- LA Lakers - Miami Heat 102-96
- Miami Heat - LA Lakers 111-108
- LA Lakers - Miami Heat 106-93
Etichete: lebron james , donald trump , donald trump nba , lebron james lakers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...