Modificare importantă în regulamentul NBA începând din sezonul viitor
09.09.2015, 12:43Câştigătoarele diviziilor campionatului profesionist nord-american de baschet nu vor mai avea asigurată clasarea pe unul dintre primele patru locuri la finalul sezonului regulat, începând din 2015-2016, a anunţat marţi conducerea NBA, citată de France Presse.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
"Cele opt echipe calificate pentru play-off vor fi de acum înainte clasate în ordinea bilanţului lor din sezonul regulat", a decis consiliul guvernatorilor NBA.
Până în prezent, câştigătoarele celor 3 divizii care compun fiecare conferinţă, a Estului şi Vestului, erau asigurate că vor termina pe primele patru locuri, indiferent de bilanţul înregistrat în pe parcursul sezonului regulat.
Astfel, la finalul sezonului regulat 2014-2015, Portland Trail Blazers s-a clasat pe locul 4 în Conferinţa de Vest, graţie titlului de campioană a Diviziei Sud-Est. Trail Blazers a înregistrat 51 de victorii şi 31 de înfrângeri (62,2 la sută victorii), bilanţ mai slab decât cel obţinut de Memphis Grizzlies şi San Antonio Spurs (55 de victorii şi 27 de înfrângeri fiecare), formaţii clasate pe locurile 5 şi 6.
Conform regulamentului precedent al play-off-ului, o campioană de divizie care înfruntă o echipă cu un bilanţ mai bun, nu mai dispune de avantajul meciurilor pe teren propriu. Portland şi Memphis s-au întâlnit în luna mai, în primul tur al play-off-ului, primele două meciuri disputându-se în sala celor de la Grizzlies, care s-au impus în final cu 4 victorii la 2.
AGERPRES
Etichete: nba , baschet , digisport , regulament nba , modificari regulament nba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...