Mandat de arestare pe numele lui Kanter, starul din NBA reţinut pe aeroportul "Henri Coandă"
26.05.2017, 21:43Continuă problemele pentru starul din NBA, Enes Kanter, cel care a fost oprit pe aeroportul "Henri Coandă" cu şase zile în urmă! Pe numele jucătorului de la Oklahoma City Thunder a fost emis un mandat de arestare de către procurorii din Istanbul, anunţă spaniolii de la Marca.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kanter (25 de ani) este acuzat de "apartenenţă la o organizaţie teroristă". Acesta este un susţinător al lui Fethullah Gulen şi l-a criticat în mai multe rânduri pe preşedintele Erdogan, pe care la numit "dictator" sau "Hitler al secolului nostru".
Baschetbalistul turc Enes Kanter, jucător în NBA la Oklahoma City Thunder, care nu a putut intra, sâmbătă după-amiază, în România, din cauză că autorităţile turce i-au anulat paşaportul, a plecat spre SUA, după circa patru ore, cu o cursă aeriană cu escală la Londra. Sportivul urma să fie prezent la mai multe evenimente organizate la Bucureşti în week-end-ul trecut.
Kanter a sosit la Bucureşti cu o cursă de la Frankfurt, în jurul orei 14.45, dar a fost oprit să între în ţară, poliţia informându-l că documentele sale de călătorie nu sunt valabile. La o oră după aterizare, el a anunţat pe Twitter că poliţia l-a oprit să intre în România.
Baschetbalistul din NBA a postat un clip în care explica întâmplarea, dar şi o fotografie cu doi poliţişti români.
„Vreau să spun că suntem în România şi mi-au spus că Ambasada Turcă mi-a anulat paşaportul, suntem reţinuţi aici de ore de aceşti doi poliţişti. Motivul a ceea ce s-a întâmplat este reprezentat de vederile mele politice. Iar cel care a făcut asta este Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei. Este un om rău, este un dictator şi este Hitlerul secolului nostru”, a scris Kanter.
„Nu a fost lăsat să intre, pentru că nu avea un document valid. Ca să poţi trece frontiera, trebuie să ai un document valid. Paşaportul nu mai era valabil pentru că a fost anulat de statul emitent. Nu ştiu ce a făcut mai departe, dar are posibilitatea să se întoarcă în statul din care a venit”, a explicat Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.
Enes Kanter a sosit la Bucureşti din Indonezia, via Frankfurt.
Kanter a fost draftat în 2011 de Utah Jazz, iar în prezent valoarea contractului său este de 70 de milioane de dolari.
Etichete: enes kanter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...