LeBron James, cel mai tânăr jucător care a marcat 25.000 de puncte în NBA
03.11.2015, 13:48LeBron James a devenit cel mai tânăr jucător care a atins bariera celor 25.000 de puncte marcate în NBA, în meciul pe care Cleveland Cavaliers l-a câştigat cu 107-100 în faţa celor de la Philadelphia 76ers.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Vedeta celor de la Cavs a încheiat meciul cu 22 de puncte, 11 pase decisive şi 9 recuperări, iar coşul care i-a permis să stabilească un nou record a fost marcate cu 8 minute şi 7 secunde rămase de disputat din sfertul 4.
"Asta înseamnă că am avut mulţi coechiperi fantastici şi mulţi antrenori mari. Am făcut parte din câteva grupuri extraordinare şi am beneficiat de pe urma acestui lucru", a declarat James, dublu campion NBA cu Miami Heat.
LeBron a ajuns la 25.000 de puncte marcate la 30 de ani şi 307 zile. Precedentul record îi aparţinea lui Kobe Bryant (31 de ani şi 351 de zile).
Superstarul din Cleveland este al şaselea jucător activ cu cel puţin 25.000 de puncte în NBA, alături de Kobe Bryant (LA Lakers), Dirk Nowitzki (Dallas Mavericks), Tim Duncan (San Antonio Spurs), Kevin Garnet (Minnesota Timberwoles) şi Paul Pierce (LA Clippers), şi al 20-lea din toate timpurile.
James a avut nevoie de 915 meciuri pentru a ajunge la 25.000 de puncte, locul 4 all-time. Wilt Chamberlain a atins această cotă în 691 de meciuri, Michael Jordan în 782, iar Kareem Abdul-Jabbar în 889.
Tot luni noapte, veteranul celor de la San Antonio Spurs, Tim Duncan, a devenit jucătorul cu cele mai multe victorii obţinute în NBA pentru aceeaşi echipă. Baschetbalistul de 39 de ani a bifat victoria cu numărul 954 alături de texani, care s-au impus cu 94-84 la Madison Square Garden, în faţa celor de la New York Knicks.
Duncan a contribuit la succesul lui Spurs cu 16 puncte, 10 recuperări şi 6 pase decisive.
Rezultatele de luni din NBA
Philadelphia 76ers - Cleveland Cavaliers 100-107
Brooklyn Nets - Milwaukee Bucks 96-103
New York Knicks - San Antonio Spurs 84-94
Houston Rockets - Oklahoma City Thunder 110-105
Minnesota Timberwolves - Portland Trail Blazers 101-106
Golden State Warriors - Memphis Grizzlies 119-69
Los Angeles Clippers - Phoenix Suns 102-96
Etichete: nba , lebron james , record , tim duncan , cleveland cavaliers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...