Grupă dificilă pentru România, în preliminariile CE de baschet feminin
04.07.2017, 14:19România a fost repartizată alături de Franţa, Slovenia şi Finlanda, în Grupa E a preliminariilor Campionatului European de baschet feminin din 2019, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Munchen.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Franţa este vicecampioana europeană, după ce a pierdut anul acesta finala cu Spania. Slovenia s-a clasat pe locul 14, iar Finlanda nu a participat.
România s-a aflat în urna a treia valorică la tragerea la sorţi.
Câştigătoarele celor opt grupe preliminare şi cele mai bune şase echipe de pe locurile secunde se vor califica la turneul final, unde echipele gazdă, Serbia şi Letonia, au prezenţa asigurată.
Meciurile se vor juca în următoarele intervale de timp: 6-16 noiembrie 2017, 5-15 februarie 2018 şi 12-22 noiembrie 2018, fiecare echipă urmând să susţină câte două partide. "Tricolorele" vor debuta pe 11 noiembrie, acasă, cu Slovenia.
România a participat ultima oară la Campionatul European în 2015, când l-a organizat împreună cu Ungaria, dar nu a trecut de faza grupelor şi a încheiat pe locul 19.
Componenţa grupelor:
Grupa A: Bosnia, Islanda, Muntenegru, Slovacia;
Grupa B: Estonia, Polonia, Belarus, Turcia;
Grupa C: Albania, Lituania, Ungaria, Rusia;
Grupa D: Portugalia, Marea Britanie, Israel, Grecia;
Grupa E: Finlanda, România, Slovenia, Franţa;
Grupa F: Bulgaria, Olanda, Ucraina, Spania;
Grupa G: Elveţia, Germania, Cehia, Belgia;
Grupa H: Macedonia, Croaţia, Suedia, Italia.
Tot la Munchen, campioana României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, şi-a aflat adversarele din FIBA EuroCup.
Sepsi, care a făcut parte din urna a patra valorică, le va întâlni pe Hatay BSB (Turcia), Energa Torun (Polonia) şi o echipă învinsă în calificările Euroligii, în grupa D a Conferinţei 1 a competiţiei.
FIBA EuroCup Women este a doua competiţie valorică a continentului, după Euroligă.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania baschet feminin , romania preliminarii eurobasket fete , sepsi fiba eurocup , sepsi baschet feminin grupe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...