Franțuzoaicele fac spectacol la ele acasă, la Campionatul European de baschet
19.06.2013, 23:34Europeanul de baschet feminin, care este găzduit de Franța, și care poate fi vizionat în România EXCLUSIV la Digi Sport, a continuat miercuri cu alte trei partide din grupele principale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Susținute de un public, care a făcut o atmosferă ca la fotbal, baschetbalistele din Franța au continuat să facă spectacol la ele acasă. Reprezentantele “Cocoșului Galic“ au învins Croația, scor 78-70, dar diferența în teren dintre cele două formații a fost net în favoarea gazdelor.
Campioana din 2001 şi 2009 a condus şi la 30 de puncte diferenţă. După pauza mare, Mişura şi Rezan, cu câte 11 puncte fiecare, au redus proporţiile scorului, 78-70 pentru Franţa ,care are victorii pe linie şi e cu un pas în sferturile de finală.
Tot ieri, reprezentativele Cehiei şi Serbiei s-au impus în meciurile de debut din cadrul grupelor principale ale eurpeanului de baschet feminin. Cehia a învins Marea Britanie cu 66-55, iar Serbia a trecut de Belarus cu 54-48.
Campioană în 2005, Cehia a intrat în pauza mare cu un avans de nouă puncte, 32-23. Michaela Zrustova, cu 20 de puncte, a fost cea mai importantă marcatoare pentru Cehia, care s-a impus în faţa britanicelor cu 66-55.
Şi Serbia a câştigat primul meci din Grupa F, cu Belarus. Sârboaicele au avut cele mai mari probleme la începutul sfertului al treilea, când au fost conduse pentru ultima oară. Cu câte 13 puncte fiecare, surorile Dabovic au făcut legea în ofensiva Serbiei, care s-a impus cu 54-48.
Etichete: franta , campionatul european de baschet fete , franta baschet fete , rezultate europeanul de baschet 2013 , europeanul de baschet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...