Breaking News Doi baschetbaliști americani, înjunghiați la Brăila. Unul dintre ei e în stare foarte gravă
16.09.2018, 10:31Doi baschebalişti americani au fost înjunghiaţi pe o terasă din Brăila. Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00, când Darrel Bowie și Joseph McClain, legitimați la ACS Cuza Sport Brăila, au intract în conflict cu alte persoane necunoscute.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
"În jurul orei 2.00, doi cetăţeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicaţi şi-au aplicat lovituri, în final cei doi cetăţeni americani fiind înjunghiaţi. Se pare că este vorba despre un cuţit", a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila.
Cei doi au fost operaţi, însă starea lui Bowie este una gravă, având plămânul perforat, iar acum ambii se află la terapie intensivă.
"Este vorba despre doi pacienţi, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale şi toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibraţi", a declarat dr. Alina Neacşu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila.
La întreaga scenă au fost martori mai mulți colegi ai americanilor. Bowie, care s-a ales cu plămânul perforat, ar putea fi transportat la București. Nu se știe încă numărul persoanelor implicate, însă poliția studiază imagine de pe camerele de supraveghere.
Cei doi jucători au ajuns la echipa brăileană în urma cu doar o lună.
Etichete: darrel bowie , joseph mcclain , baschetbaliști înjunghiați , baschetbaliști brăila înjunghiați
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...