Campion cu CSU Ploiești, antrenorul Vladimir Arnautovic suferă de o boală gravă și nu poate fi operat
29.03.2015, 13:48Clubul CSU Ploiești trece prin momente grele! Tehnicianul sârb al echipei, Vladimir Arnautovic, a fost diagnosticat cu cancer la ficat, în urma investigațiilor medicale la care a fost supus la Belgrad, scrie site-ul oficial al prahovenilor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Arnautovic are o tumoare malignă, la prima vedere neoperabilă, și va efectua un nou set de analize, săptămâna viitoare.
"Cele mai importante lupte le dăm în afara terenului, iar Dado Arnautovic se bucură de tot sprijinul nostru în situația de față. Pentru noi, este mai mult decât un antrenor, este prietenul nostru și omul care ne-a ajutat în multe privințe. Dado nu se lasă niciodată bătut, este un luptător și o persoană care dorește să iasă învingător din fiecare provocare.
Sperăm să ducem la bun sfârșit acest sezon, întrucât el ne-a promis că va veni la Ploiești pentru un meci din play-off, atunci când se va simți mai bine. În acest moment, urmează indicațiile medicilor și va fi supus unor noi teste, săptămâna viitoare, pentru a vedea care sunt pașii de parcurs în perioada imediat următoare. Cu toții suntem alături de el și lui îi dedicăm fiecare victorie", a spus președintele ploieștenilor, Ionuț Georgescu.
În vârstă de 43 de ani, Vladimir Arnautovic a cucerit de două ori eventul pe banca lui CS U Ploiești (2008 și 2009), cucerind titlul în alte trei rânduri: 2010, 2012 și 2013.
Etichete: arnautovic csu ploiesti , arnautovic grav bolnav , arnautovic cancer , arnautovic baschet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...