Asesoft s-a reorientat după accidentarea lui Flowers. Și-a luat jucător din NBA
25.10.2013, 17:50Campioana la baschet masculin CSU Asesoft Ploieşti a anunţat, vineri, transferul jucătorului american Rawle Marshall, care a evoluat în NBA timp de două sezoane, dar şi la cluburi puternice din Europa, cu care a participat în Euroligă şi Eurocup.
Marshall (31 de ani, 2.01 metri) a evoluat două sezoane în NBA, pentru Dallas Mavericks şi Indiana Pacers, între 2005-2007.
Noul jucător al ploieștenilor a evoluat şi la cluburi din Europa, printre acestea numărându-se Hemofarm Vrsac, cu care a jucat şi în ULEB Cup, Cibona Zagreb, Lokomotiv Rostov şi Asvel Lyon, cu care a ajuns în Euroligă, respectiv Valencia şi PAOK Salonic (Eurocup).
În ultimele două sezoane a cucerit titlul naţional în Kazahstan, cu BC Astana.
Rawle Marshall ar putea debuta pentru CSU Asesoft Ploieşti săptămâna viitoare, când prahovenii vor juca în deplasare, cu Igokea Alexandrovac, în Eurocup.
Formaţia ploieşteană a fost nevoită să apeleze la transferul americanului, după ce Jonte Flowers a suferit o ruptură de tendon ahilian în prima repriză a meciului cu Pinar, din Eurocup, desfăşurat miercuri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: asesoft ploiesti , asesoft transferuri , jucator din nba la asesoft , rawle marshall
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...