Avem din nou doi români în Raliul Dakar. Prezentarea competiției din 2015
28.12.2014, 14:33Românul Emanuel Gyenes pleacă duminică în America de Sud, pentru a participa la ediţia 2015 a Raliului Dakar, la secţiunea moto.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gyenes pleacă duminică către Paris, pilotul sătmărean urmând să concureze pentru Autonet Motorcycle Team, în cel de-al cincilea său raliu Dakar, cu obiectivul de a se clasa între primii 20 de rideri, la fel cum a făcut la ediţiile din 2011 şi 2012.
A şaptea ediţie sud-americană a celui mai dificil raliu raid din lume va debuta pe 4 ianuarie, la Buenos Aires, şi include 13 probe speciale cu o lungime totală de 4.752 km, la categoria moto. După ce vor alerga pe teritoriul Boliviei şi Chile, piloţii vor reveni în capitala Argentinei, pentru finiş, pe 17 ianuarie, după ce vor parcurge în total 9.295 de km.
Patru etape maraton. Cele mai dificile etape
Potrivit Federaţiei Române de Motociclism, cele mai dificile încercări vor fi porţiunile rapide şi înguste din Patagonia, specialele care vor ajunge la 4.000 de metri altitudine în Anzi şi dunele din deşertul Atacama, la Salar de Uyuni, cel mai plat loc de pe Terra.
În această ediţie, motocicliştii vor avea patru etape maraton, adică nu vor beneficia de ajutorul echipelor de asistenţă tehnică, iar cea mai lungă zi va fi cea de pe 16 ianuarie, când au de stat în şa o distanţă de 1.024 de km.
Numărul de concurs al lui Mani Gyenes este 49, va rula pe un KTM 450 Rally şi va concura, la fel ca în 2011, la categoria Maraton (riderii de la această categorie nu au voie să schimbe, de-a lungul celor două săptămâni, o serie de componente ale motocicletei, printre acestea aflându-se şi motorul). Tot ca în 2011, mecanicul său va fi Romeo Duicu, primul român care a terminat Raliul Dakar în America de Sud.
În 2012, la ultimul său Raliu Dakar, Gyenes a încheiat pe locul 17 în clasamentul general, după ce în 2011 terminase pe 18.
La secţiunea moto va mai concura un român, Marcel Butuza, care va purta numărul de concurs 50 şi va alerga tot pe KTM. Marcel Butuza a mai concurat la Dakar, în 2007 (ultima ediţie din Africa), dar şi în 2009 şi 2012, în urmă cu trei ani ocupând locul al doilea la categoria maraton (44 la general).
Agerpres
Etichete: raliul dakar prezentare , dakar digi sport , romani dakar , gyenes butuza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...