Roxana Bîrcă explică dopajul. A folosit un medicament pe care a uitat să-l declare!
30.07.2013, 19:20Atleta Roxana Bîrcă a fost depistată pozitiv în urma unui control antidoping care a avut loc după ce a câştigat medalia de aur în cadrul Jocurilor Mondiale Universitare de la Kazan (DETALII), sportiva precizând că a uitat să declare un medicament pe care îl foloseşte pentru reglarea ciclului menstrual.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Din cauza unor dereglări ale ciclului menstrual, la indicaţia medicului ginecolog, de aproximativ patru-cinci ani, folosesc produsul numit Duphaston. Tratamentul se efectuează lunar, din a 15-a zi a ciclului, timp de zece zile, câte un comprimat pe zi. Metabolitul respectivului medicament este ceea ce a apărut la controlul efectuat în Rusia", a spus Bîrcă, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Atletism.
Roxana Bîrcă a afirmat că atunci când participă la concursuri şi se află sub tratament declară că foloseşte medicamentul respectiv, ea nefiind sancţionată până acum din cauza acestuia.
"Dacă mă aflam sub tratament cu respectivul produs, îl declaram la controalele antidoping, mărturie stau formularele de control din anii precedenţi, când proba îmi era prelevată în perioada de zece zile a tratamentului. Dacă nu, nu era necesară o astfel de declaraţie. La Kazan, mă aflam chiar în prima zi a tratamentului, în a 15-a zi a ciclului menstrual. La controlul antidoping, probabil sub efectul bucuriei victoriei, pe fondul oboselii, la lista medicamentelor luate în ultima săptămână, am omis să adaug şi medicamentul care face subiectul acestui caz", a completat Bîrcă.
Medicul lotului naţional de atletism, Vasile Oşean, a precizat că FRA va pune la dispoziţia FISU documentele necesare prin care să se dovedească nevinovăţia Roxanei Bîrcă. "Vom pune la dispoziţia FISU documentele necesare pentru a susţine nevinovăţia atletei Roxana Bîrcă, în acelaşi timp solicitând efectuarea probei B, în speranţa unei soluţionări favorabile a acestui caz", a explicat Oşean.
Etichete: doping , roxana birca , birca , birca dopaj , dopaj atletism , scandal dopaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...