A murit Dan Serafim, "Părintele aruncătorilor" din România, fostul antrenor al Liei Manoliu. "A trăit pentru atletism"
articol scris de Andru Nenciu14.08.2020, 20:52
Dan Serafim, unul dintre cei mai apreciați antrenori din atletismul românesc, a murit vineri seara, la vârsta de 79 de ani, în urma unei insuficiențe renale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Profesorul de aruncări, o somitate în atletismul intern, a fost iubit de elevii săi și era genul de tehnician care avea o vorbă bună pentru fiecare.
A făcut parte din staff-ul lotului de atletism al României la patru ediții ale Jocurilor Olimpice.
Dan Serafim a fost antrenorul Liei Manoliu
Fost antrenor al celebrei Lia Manoliu și al Florenței Crăciunescu, bucureșteanul a devenit în tinerețe multiplu campion național la aruncarea greutății.
A fost antrenor federal aproape 20 de ani și conducător al delegației Românei la diverse concursuri internaționale de aruncări.
Dan Serafim, "Nea Dănuț" cum era alintat de colegi și atleți, a făcut parte din conducerea FRA în vremea unor nume importante care au condus forul, precum Iolanda Balaș, Ilie Floroiu sau Sorin Matei.
A murit Dan Serafim. Cuvintele fiului său, Cristi Serafim
"A trăit pentru atletism și a iubit atletismul. Și în urmă cu câteva zile îmi spunea că vrea să meargă la stadion, să revină sportul în cursul lui firesc.
Se uita la toate marile concursuri ale lumii și trăia pentru sport. A fost internat la Spitalul Panduri, apoi azi l-am dus la Spitalul Municipal. A avut o insuficiență renală. Din păcate, medicii n-au putut face nimic și au constatat decesul azi, în jurul orei 18:00.
Aș vrea ca oamenii din sport și din atletism să și-l amintească cu zâmbetul pe buze, privind cercul de aruncări, lipit de gard sau din tribune, pe Tineretului, pe Dinamo sau în sala din Maior Coravu.
Cred că a lăsat multe în urmă și lumea și-l va aminti mereu", a declarat, pentru Digi Sport, Cristi Serafim, fiul fostului mare antrenor.
"Stătea la concursuri și pe cea mai mare căldură"
Printre atleții școliți și de Dan Serafim se află nume importante ale probelor de aruncări, precum Nicoleta Grasu, Costel Grasu, regretatul Gheorghe Gușet, Sergiu Ursu sau Mihai Grasu.
"A fost un om cu un suflet mare, venea la începutul concursului sau pe cea mai mare căldură, la antrenamente, și nu pleca până la final. Așa era Nea Dănuț", spune pentru Digi Sport unul dintre elevii săi.
"Era un vizionar. A fost ultimul bastion al probelor de aruncări din România"
"A fost ultimul bastion al probelor de aruncări din România. S-a năruit și acest punct forte al atletismului românesc. A fost un adevărat meseriaș, un om priceput.
Și dacă înainta în vârstă era un vizionar, era la curent cu tot ce se întâmplă și a avut foarte multe conexiuni în lume. Eu îi port un respect deosebit. Dumnezeu să-l odihnească", declară pentru Digi Sport Zsolt Gyongyossy, fost coleg în FRA.
Și Costel Grasu a lucrat cu Dan Serafim. "A fost mentorul nostru, un om de nota 10. Se duc valorile. Nea Dănuț avea o vorbă bună pentru fiecare", conchide fostul aruncător de disc, locul 4 la JO 1992.
Etichete: atletism , deces , dan serafim , a murit dan serafim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...