Wimbledon 2018 | Şi-a câştigat respectul unei mari campioane! Ce a spus Venus după ce a bătut-o pe Dulgheru
04.07.2018, 18:19SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Wimbledon 2018 | Alexandra Dulgheru, venită din calificări, a fost învinsă de americanca Venus Williams, a noua favorită, cu 4-6, 6-0, 6-1, miercuri, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. La final, marea campioană din SUA, a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui "Piti".
Dulgheru (29 ani, 141 WTA), care a făcut un prim set foarte bun, s-a înclinat după două ore de joc în faţa numărului 9 mondial, cvintupla campioană la Wimbledon, acum în vârstă de 38 de ani.
Williams a avut 2 aşi şi a făcut 2 duble greşeli, în timp ce Dulgheru a comis 4 duble greşeli şi a avut un singur as. Românca a transformat doar una din cele 8 şanse de break de care a beneficiat, în timp ce Williams a fructificat 5 din 10.
La final, Venus a vorbit frumos despre reprezentanta noastră, cea care, dacă nu ar fi avut aşa mari probleme cu accidentările putea să ajungă sus. Nu puţini specialişti au considerat-o pe "Piti" cea mai talentată jucătoare din ţara noastră în ultimul deceniu.
"A jucat foarte bine în primul set. M-a surprins stilul ei pentru că a fost prima întâlnire directă. A făcut un meci bun, nu a fost uşor. A fost o adversară competitivă, dar rezultatul din primul set a fost determinat şi de prestaţia mea slabă”, a spus marea campioană din SUA, la final.
În ceea ce priveşte obiectivul său, Venus e conştientă că trebuie să îşi îmbunătăţească jocul pentru a accede în fazele finale. Mai ales în confruntările cu adversarele mai slab cotate, în faţa cărora intră prea relaxată.
”Este necesar să mă mobilizez şi să iau avantaj cu jucătoarele mai slab cotate. Am nevoie de moral în începuturile de meci. Până la urmă, cel mai important este că am câştigat. Am triumfat de 5 ori la Wimbledon, am încredere că pot face o performanţă bună şi la această ediţie, dar trebuie să îmi îmbunătăţesc jocul”, a încheiat nr. 9 WTA.
Din opt românce care au fost prezente pe tabloul principal de simplu, patru au ajuns în turul al doilea, iar una s-a calificat în turul al treilea, Mihaela Buzărnescu, Simona Halep urmând să joace joi în turul secund.
Etichete: dulgheru , wimbledon 2018 , program wimbledon 2018 , wimbledon 2018 romani , dulgheru venus williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții