Exclusiv "Voi planifica alături de antrenor ce trebuie să joc". Halep e pregătită pentru duelul cu Pliskova
09.05.2018, 20:56SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Madrid. A obţinut a 15-a victorie consecutivă la competiţia patronată de Ion Ţiriac, după ce a trecut de Kristyna Pliskova (6-1, 6-4).
Pentru cea mai bună jucătoare a lumii, urmează duelul cu sora Kristynei, Karolina Pliskova (6 WTA). Într-un interviu acordat înainte de duelul dintre Pliskova şi Stephens (6-2, 6-3), Halep a vorbit despre meciul din sferturile de finală.
"Am simţit un pic de presiune şi pot spune că pentru mâine sunt pregătită pentru un meci şi mai greu. Nu pot spune cu cine prefer să joc. Ambele sunt foarte bune. Sunt aici să lupt. Voi vorbi cu antrenorul, le ştiu foarte bine. Voi planifica ce trebuie să joc. Îmi doresc foarte mult să câştig", a spus Halep, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.
Cele două jucătoare s-au întâlnit de şapte ori, iar Simona Halep s-a impus în şase rânduri. Singurul succes al Karolinei a venit în Fed Cup (2016).
Liderul WTA, care a câştigat ediţiile 2016 şi 2017 de la Madrid, are o serie impresionantă la turneul organizat de Ion Ţiriac: 15 victorii la rând!
Turneul de la Madrid se va disputa în perioada 5-13 mai şi va fi transmis de Digi Sport 2. Toate meciurile Simonei Halep pot fi urmărite în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
Etichete: madrid , simona halep , halep , karolina pliskova , halep madrid , pliskova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții