"Va reuși Simona Halep să mai câștige un turneu de Grand Slam?" Cum au votat peste 100.000 de cititori digisport.ro
articol scris de Digi Sport18.03.2024, 14:25
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep (32 de ani) a scăpat de suspendarea pentru dopaj și va juca din nou pe terenul de tenis, după ce organizatorii Miami Open i-au acordat un wild card.
- Meciul dintre Simona Halep și Paula Badosa, din primul tur, se joacă marți seară sau miercuri dimineață, la o oră ce urmează să fie anunțată ulterior, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Majoritatea cititorilor digisport.ro participanți la sondaj cred că Simona Halep nu va mai câștiga un turneu de Grand Slam
Până ca fostul lider mondial să joace din nou la un Grand Slam (primul la care poate participa este Roland Garros, 20 mai - 9 iunie 2024), cititorii digisport.ro și-au exprimat părerea cu privire la un aspect important legat de cariera româncei.
Concret, la ora publicării materialului, aproximativ 100.000 de cititori au răspuns la întrebarea "Va reuși Simona Halep să mai câștige vreun turneu de Grand Slam?".
Voturile au fost foarte echilibrate, cu un avantaj foarte mic pentru cei care nu cred că românca va cuceri cel de-al treilea său Grand Slam. Cu aproximație, 52% s-au arătat sceptici, în timp ce restul de 48% cred în șansele Simonei.
Primul Grand Slam cucerit de Halep a fost în 2018, la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens), iar în 2019 a triumfat și la Wimbledon (6-2, 6-2 cu Serena Williams).
Ultimul meci oficial al Simonei Halep a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.
FOTO Cum arată Simona Halep, după mai bine de un an fără meci jucat
Galerie Foto
Etichete: simona halep , grand slam , sondaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții