Kerber dă cărțile pe față, după ce a jignit-o pe Bianca Andreescu. Ce s-a întâmplat
09.04.2019, 11:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Angelique Kerber a revenit la sentimente mai bune faţă de Bianca Andreescu, pe care a numit-o, la finalul meciului direct de luna trecută, de la Miami, "cea mai mare regină a dramelor din istorie".
Germanca recunoaşte că a făcut acele afirmaţii doar deoarece era afectată după eşecul contra canadiencei de origine română.
"Era 1:30 dimineaţă şi eram foarte afectată emoţional. Bianca a făcut două meciuri excelente împotriva mea şi a meritat să câştige. Nu e vorba că nu o respect, nu se pune problema de aşa ceva. Chiar o respect", a declarat Kerber.
Bianca Andreescu a învins-o de două ori consecutiv pe Angelique Kerber
Angelique Kerber a atacat-o pe Andreescu după ce aceasta a solicitat de două ori intervenţia fizioterapeutului în timpul meciului direct, iar fostul lider WTA crede că Bianca a dorit să o scoată din ritm prin aceste practici.
"Eşti cea mai mare regină a dramelor pe care o ştiu", i-a transmis Kerber Biancăi Andreescu, chiar înainte să dea mâna cu arbitrul de scaun, după partida câştigată cu 6-4, 4-6, 6-1 în turul 3 de la Miami.
Andreescu o învinsese pe Kerber şi în finala de la Indian Wells, scor 6-4, 3-6, 6-4, după două ore și 18 minute de joc.
Etichete: angelique kerber , bianca andreescu , andreescu kerber
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții