"Un moment special pentru un superstar!" Mesaj superb de ziua Simonei Halep
27.09.2018, 09:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep împlineşte astăzi 27 de ani. Primul care a felicitat-o pe cea mai bună jucătoare de tenis din lume a fost Gică Hagi. Cei doi au o relaţie strânsă de prietenie. Hagi şi Gică Popescu au fost în tribune la finala de la Roland Garros, acolo unde Halep a câştigat primul singurul turneu de Grand Slam.
Felicitările pentru Simona Halep au început să curgă încă de la primele ore ale zilei. Primii care au ţinut să o felicite au fost cei de la Australian Open. "Un moment special pentru un superstar. La mulţi ani“, au scris australienii pe Twitter.
A special moment for a superstar player. Happy birthday @Simona_Halep. #AusOpen pic.twitter.com/9PdXcNok8l
— #AusOpen (@AustralianOpen) 27 de setembro de 2018
La începutul anului, Halep a fost la un pas să câştige turneul de la Antipozi. Simona a pierdut însă finala de la AO, în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 6-7, 6-3, 4-6. Halep şi-a luat revanşa la Roland Garros, acolo unde a câştigat primul turneu de Grand Slam din carieră, scor scor 3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens.
Simona Halep (27 de ani) nu se regăseşte în ultima perioadă, iar eclipsa de formă a fost confirmată de a treia înfrângere consecutivă, suferită în turul al doilea de la Wuhan, în faţa slovacei Dominika Cibulkova. Românca a pierdut în două seturi, scor 0-6, 5-7, în condiţiile în care a avut şi probleme medicale la spate, iar acum se pregăteşte de ultimele turnee din acest sezon. Halep a anunţat că, după turneul de la Beijing, va juca la Moscova înainte de Turneul Campioanelor. Turneele de la Beijing şi Moscova vor fi transmise de canalele Digi Sport.
Cariera Simonei Halep, în numere:
Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 15 - Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Titluri la dublu: 1, Shenzhen - 2018, în echipă cu Irina Begu;
Finală (dublu): 1, Montreal - în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;
Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 450-196;
Premii totale: 27,06 milioane de dolari;
Cel mai mare premiu: 2,6 milioane de dolari (Roland Garros-2018);
Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (47 de săptămâni).
Etichete: simona halep , palmares halep , simona halep zi nastere , halep zi nastere , halep felicitata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții