Turneul din 2023 la care poate participa Simona Halep, chiar dacă va fi suspendată din tenis
articol scris de Digi Sport03.12.2022, 20:22
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La jumătatea lunii octombrie, Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu din tenis, după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping.
Astfel, sportivei din România i s-a interzis participarea la turneele WTA, iar în momentul de față așteaptă să vadă ce suspendare va primi.
Turneul din 2023 la care poate participa Simona Halep, chiar dacă va fi suspendată din tenis
Simona va putea reveni pe terenul de joc anul viitor, în cadrul turneului Ultimate Tennis Showdown (UTS), înființat chiar de antrenorul ei, Patrick Mouratoglou. Competiția va avea loc în 2023 și va găzdui patru evenimente, potrivit Pro Sport.
Astfel, Halep are ocazia să revină pe teren, asta deoarece turneul nu este unul organizat de ITF sau WTA. Zilele trecute, UTS a anunțat că va susține diferite meciuri în lunile iulie, septembrie, noiembrie și decembrie 2023, în Statele Unite, Europa, Asia și Orientul Mijlociu, potrivit ESPN.
Simona Halep va primi suspendarea minimă, anunță presa din Spania
Simona Halep a transmis că nu a luat în mod conștient substanța interzisă Roxadustat și că va depune toate eforturile pentru a se apăra.
Dacă nu va reuși să-și dovedească nevinovăția, Simona Halep riscă până la patru ani de suspendare.
Publicația spaniolă Punto de Break anunță că Simona Halep va primi o suspendare de doi ani, cel mai probabil.
Spaniolii speculează că jucătoarea din Constanța nu ar mai reveni pe terenul de tenis la 33 de ani, atunci când suspendarea ar urma să-i fie ridicată.
"Halep, în fața celui mai important meci din carieră. Nu este un subiect care să fie tratat cu plăcere, dar a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului. Simona Halep, după ce a revenit la cel mai bun nivel în mâinile lui Patrick Mouratoglou, a fost suspendată doi ani de ITF pentru un test pozitiv la un control antidoping.
Românca neagă că a făcut ceva ilegal si va trebui să așteptăm pentru a vedea ce se întâmplă, deși lucrurile nu arată bine pentru Halep. Suspendarea de doi ani îi va permite Simonei să poată juca din nou la 33 de ani, când a începe de la 0 ar fi practic imposibil", notează Punto de Break.
Etichete: tenis , halep , turneu halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții