Surpriză uriașă! Cu cine a luat masa Simona Halep, după prima zi de audieri la Lausanne
articol scris de Digi Sport08.02.2024, 11:08
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep (32 de ani) se află de marți încoace la Lausanne, acolo unde are loc procesul împotriva celor de la Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), care au suspendat-o 4 ani pentru dopaj.
Miercuri a avut loc prima zi de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar spre finalul zilei Halep a surprins pe toată lumea.
Simona Halep, cină cu Patrick Mouratoglou
Pe seară, după ce a fost audiată aproximativ 6 ore, jucătoarea română a luat cina cu Patrick Mouratoglou, conform Antena 3. Cei doi au fost inclusiv fotografiați la aceeași masă.
Decizia este total surprinzătoare - Halep a renunțat la serviciile antrenorului de 53 de ani, deoarece suplimentele care ar fi fost contaminate cu substanța interzisă Roxadustat au fost luate la recomandarea fizioterapeutei din staff-ul francezului.
În plus, Halep a declarat că n-a mai vorbit cu Mouratoglou de câteva luni bune. Antrenorul, dar și fizioterapeuta Candice Gohier, au fost supuși și ei audierilor, în cursul zilei de joi.
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a fost surprinsă Simona Halep în momentul în care a ajuns la TAS
Întâmpinată de jurnaliști în momentul sosirii la tribunal, Halep a părut foarte degajată și chiar a râs, semn că are încredere că va întoarce decizia ITIA în favoarea ei.
Imaginile sunt surprinzătoare, întrucât de la nunta sa cu Toni Iuruc încoace, Halep n-a mai fost văzută într-o dispoziție atât de bună.
Galerie Foto
Etichete: simona halep , proces , patrick mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții