Video Sorana Cîrstea, victorie importantă la Tashkent 2019! Momente tensionate cu arbitrul
25.09.2019, 12:35Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sorana Cîrstea (29 ani, 96 WTA) a reușit un rezultat remarcabil și o victorie importantă contra Denisei Allertova (26 ani, 254 WTA), din Cehia, 3-6, 6-3, 7-5, care i-a permis accesul în sferturile de finală ale ale turneului de la Tashkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport.
Cîrstea a fost condusă cu 3-0 în decisiv, cu două break-uri, dar a egalat şi a preluat conducerea cu 4-3. Un al treilea break în ultimul game i-a adus victoria, după două ore şi 14 minute de joc. Românca va evolua în sferturi cu Danka Kovinic din Muntenegru, locul 120 WTA.
Altfel, Sorana a avut parte și de două momente tensionate. De fiecare dată, Cîrstea a fost convinsă că a fost dezavantajată de deciziile arbitrului de linie, astfel că și-a căutat dreptatea la arbitrul de scaun.
În setul al doilea, la scorul de 3-6, 3-2, 40-40, Sorana, care se afla la serviciu, a returnat, la un moment dat, un balon în lung de linie, numai că arbitrul de linie i-a dat punctul adversarei. Sorana, cu vocea gâtuită de emoție, s-a dus glonț spre arbitrul de scaun, căruia i-a spus că a fost pe linie.
Sorana Cîrstea, ceartă cu arbitrul la meciul cu Bonaventure. ”Tot timpul te uiți la mine!”
Oficialul a replicat că din poziția în care se află nu poate schimba decizia arbitrului de linie decât dacă vede foarte bine. ”Sorana, eu vorbesc mereu cu el. Tu spui asta, dar el spune că a fost afară iar eu de aici nu pot vedea foarte bine. Nu e foarte clar, ca să pot corecta”, a spus arbtrul, în timp ce Sorana s-a retras, convinsă că reverul ei în lung de linie a fost în teren.
Puțin mai târziu, mai exact în game-ul următor, Sorana a mai răbufnit, tot după o fază similară cu prima, doar că scorul era 3-6, 4-2.
”Tot timpul te uiți la mine, Sorana, după o astfel de decizie. Dacă el a văzut așa, înseamnă că așa este. El singur poate să schimbe decizia. Nu e corect să modific eu de aici, dacă nu sunt sigur”, a replicat arbitrul, spre nemulțumirea Soranei.
Pentru calificarea în sferturi, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu un premiu de 6.200 de dolari şi cu 60 de puncte WTA. Sorana Cîrstea are ambiții mari, mai ales că a câștigat trofeul de la Taşkent, în 2008, acesta fiind singurul trofeu din cariera ei.
VIDEO cu prima ceartă dintre Sorana Cîrstea și arbitrul de scaun
VIDEO cu al doilea moment tensionat dintre Sorana Cîrstea și arbitrul de scaun
Etichete: sorana cirstea , sorana cirstea tashkent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții