Sorana Cîrstea. Foto: Getty Images

Sorana Cîrstea, învinsă de Sharapova! Şansă uriaşă ratată în setul 2. Am rămas fără românce pe tabloul de simplu

31.08.2018, 09:01
  • Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Maria Sharapova, cap de serie numărul 22, cu 2-6, 5-7, joi, la arenele Flushing Meadows din New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Grand Slam al anului.

Românca (28 ani, 51 WTA) s-a înclinat după o oră şi 50 de minute în faţa unei foste câştigătoare a competiţiei (2006).

Sharapova (31 ani, 22 WTA) a controlat primul set, câştigat clar, cu 6-2. Cîrstea a jucat mai bine în actul secund, în care a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, a fost egalată, 4-4, dar a reuşit un nou break, la zero, şi a servit pentru set la 5-4. Rusoaica a reuşit să câştige contra serviciului, iar apoi a tranşat setul în favoarea sa, cu 7-5.

Sorana Cîrstea a avut un as, a comis 4 duble greşeli şi 32 de erori neforţate, adunând 22 de mingi direct câştigătoare. Sharapova a reuşit 5 aşi, a comis 10 duble greşeli, a avut 26 de winners şi a făcut 33 de erori neprovocate.

Sharapova câştigase şi prima sa confruntare cu Cîrstea, în 2012, în turul al doilea la Beijing, cu 6-2, 6-2.

Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 93.000 dolari şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a rusoaicei va letona Jelena Ostapenko, a zecea favorită.

Etichete: maria sharapova , sorana cirstea , us open , sorana us open


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial Claudiu Niculescu, OUT de la clubul la care a scris istorie, după doar 5 luni

Ce notă a primit Florinel Coman, la următorul meci după ce a marcat pentru România! Urmează duelul cu Ronaldo

Eugen Neagoe, ”fără milă” față de un jucător după eșecul cu Sepsi: ”Trebuia să-l schimb din minutul 15”

Oficial Universitatea Craiova a plătit 500.000 €! ”`Leu` pentru următorii trei ani”

Citeşte şi

Sorana Cîrstea conduce topul! Câți bani au câștigat româncele, din tenis, în 2024

Sorana Cîrstea a dat lovitura în 2024

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOWJohnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură

Pus la zid de Gigi Becali, William Baeten este gata să plece la o rivală a celor de la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Se ruga să nu câștige”. Gigi Becali l-a ironizat pe patronul de la FC Botoșani, după ce acesta a plătit 150.000 de euro pentru victoria cu FCSB citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon