Simona Halep și Iga Swiatek, favoritele lui Alex Corretja la Wimbledon. Marele atu al româncei
articol scris de Digi Sport23.06.2022, 15:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Al treilea turneu de Grand Slam al anului, pe iarba de la Wimbledon, este programat între 27 iunie și 10 iulie, iar Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) se numără printre favoritele la câștigarea trofeului.
Alex Corretja: "Simona Halep are foame de succes, e o mare luptătoare"
Tragerea la sorți pentru tabloul principal de la Wimbledon este programată vineri, 24 iunie, de la ora 12:00 (ora României).
Simona Halep este cap de serie numărul 16 la Wimbledon 2022. Constănțeanca în vârstă de 30 de ani a câștigat turneul în 2019 și a mai jucat o semifinală (2014) și două sferturi de finală (2016, 2017).
- Astăzi, de la ora 19:00, Simona Halep joacă în sferturile de finală ale turneului de la Bad Homburg, în direct pe Digi Sport 2. Românca o va înfrunta pe americanca Amanda Anisimova (locul 25 WTA).
Spaniolul Alex Corretja (48 de ani), fost jucător de top, a declarat că Iga Swiatek și Simona Halep sunt favoritele lui pentru a câștiga ediția din acest an a întrecerii pe iarbă de la Londra.
Alex Corretja consideră că Iga Swiatek (20 de ani, locul 1 WTA) are un moral excelent, după ce s-a impus la Roland Garros și are 35 de victorii la rând în circuit.
Iga Swiatek nu va juca niciun meci oficial pe iarbă înainte de Wimbledon. Poloneza s-a retras din turneul de la Berlin din cauza unei probleme medicale la umăr.
În schimb, atuul Simonei Halep este cooptarea antrenorului francez Patrick Mouratoglou, consideră Alex Corretja.
“Iga Swiatek are un sezon incredibil, a câștigat din nou la Roland Garros. De ce nu poate să joace bine și pe iarbă? Se mișcă bine, lovește mingea puternic, are un serviciu bun și este agresivă. Poate avea anumite probleme cu forehand-ul, dar este foarte încrezătoare în acest moment.
N-a jucat deocamdată pe iarbă în acest sezon și cred că va avea nevoie de câteva meciuri pentru a se acomoda. Dar are mai multă încredere decât oricare altă jucătoare din circuitul WTA. Totuși, mișcarea și loviturile sunt diferite pe iarbă față de zgură.
Nu poți să știi niciodată cât de departe poate să ajungă Simona Halep la Wimbledon, este o jucătoare atât de bună. Mă așteptam să aibă un parcurs bun la Roland Garros, dar nu s-a întâmplat. A avut mai mult timp să se pregătească pentru Wimbledon, este mai proaspătă și are multă experiență în acest turneu.
Cred că are o foame de succes în acest moment. A apelat la Patrick Mouratoglou pentru că simte că poate îmbunătăți lucrurile. Simona este o mare luptătoare, sunt sigur că nimeni nu vrea să joace împotriva ei. Simona poate să joace bine indiferent de suprafață, cred că se va descurca bine la Wimbledon”, a spus Alex Corretja, pentru Eurosport.
Lista completă a capilor de serie la Wimbledon 2022
- Iga Swiatek
- Anett Kontaveit
- Ons Jabeur
- Paula Badosa
- Maria Sakkari
- Karolina Pliskova
- Danielle Colllins
- Jessica Pegula
- Garbine Muguruza
- Emma Răducanu
- Coco Gauff
- Jelena Ostapenko
- Barbora Krejcikova
- Belinda Bencic
- Angelique Kerber
- Simona Halep
- Elena Rybakina
- Jil Teichmann
- Madison Keys
- Amanda Anisimova
- Camila Giorgi
- Martina Trevisan
- Beatriz Haddad Maia
- Elise Mertens
- Petra Kvitova
- Sorana Cîrstea
- Yulia Putintseva
- Alison Riske
- Anhelina Kalinina
- Shelby Rogers
- Kaia Kanepi
- Sara Sorribes Tormo
Etichete: wimbledon , wta , simona halep , alex corretja , iga swiatek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții