Simona Halep și-a aflat adversara din runda inaugurală a US Open! Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 19:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Joi, 26 august, a avut tragerea la sorți pentru tabloul principal al US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Simona Halep (13 WTA) va juca în runda inaugurală împotriva italiencei Camila Giorgi (36 WTA).
Camila Giorgi, primul adversar al Simonei Halep la US Open
Camila Giorgi traversează o formă sportivă bună, dovadă stând trofeul cucerit la Montreal la jumătatea lunii august, când a învins-o în finală pe Karolina Pliskova.
Simona Halep și Camila Giorgi s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2015, când sportiva din România se impunea în două seturi, 6-4, 7-5, la Miami.
Alături de Simona Halep, pe tabloul principal de la US Open și-au mai asigurat deja prezența româncele Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan.
În primul tur, Sorana Cîrstea va juca împotriva Veronikăi Kudermetova, Irina Begu se va confrunta cu Andrea Petkovic, în timp ce Ana Bogdan va întâlni o sportivă venită din calificări.
Pe tabloul principal mai pot ajunge Gabriela Ruse, Monica Niculescu, Jaqueline Cristian, Mihaela Buzărnescu, angrenate în calificări.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , irina begu , ana bogdan , us open 2021
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții