Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur de la Dubai. Românca a învins-o de fiecare dată
articol scris de Digi Sport12.02.2022, 12:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, locul 22 WTA) a început deja antrenamentele pentru turneul de la Dubai, competiție unde va participa fără antrenor.
- Turneul de la Dubai se va juca în perioada 14-19 februarie și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe canalele Digi Sport, dar și pe www.digisport.ro sau în Aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Dubai
Sâmbătă, organizatorii au tras la sorți și meciurile din primul tur, iar Halep și-a aflat adversara. Românca o va întâlni pe Alison Riske (31 de ani, locul 55 WTA). Halep a jucat până acum de trei ori în fața americancei și a reușit să o învingă de fiecare dată, de două ori pe zgură și o dată pe suprafață hard.
Dacă trece de Riske, fostul lider mondial poate da peste adversare de "calibru" în următoarele două tururi, cum ar fi Paula Badosa (24 de ani, locul 5 WTA) și, ulterior, Ons Jabeur (27 de ani, locul 10 WTA).
Până acum, Halep are în palmares două trofee câștigate la turneul de la Dubai. Irina Begu (31 de ani, locul 56 WTA), aflată și ea pe tabloul principal, va întâlni o jucătoare venită din calificări.
Simona Halep experimentează și merge la Dubai fără antrenor
Halep a decis să meargă fără antrenor la turneele de la Dubai și Doha. Românca a preferat să fie însoțită de către un sparring partner francez, dar a ales să nu îi dea numele.
"Sunt pregătită și chiar îmi plac aceste două turnee, așa că sper să fac treabă bună. Nu obișnuiesc să-mi discut deciziile, domnul Marcu știe, domnul Dobre știe de ce am luat această decizie, cred că e suficient.
Nu am căutat un antrenor. Am un sparring (partner) de la Academia Mouratoglou, o să vină cu mine la aceste turnee, să ne cunoaștem.
În 2013, am fost în această situație și am fost OK. Am mai multă experiență acum și cred că o să fiu OK. Clasamentul chiar nu contează în momentul acesta, vreau doar să fiu sănătoasă și să joc cât se poate de bine.
Internațional, sunt sigur că e cel mai bun antrenor (n.r. – Darren Cahill), nu vreau să compar pe nimeni cu el. Am lucrat șase ani cu el și este deosebit ca antrenor.
Vreau să văd cum este la aceste două turnee, apoi mă întorc acasă, apoi în plan este să merg la Academia Mouratoglou, că n-am mers niciodată. Este o provocare, o experiență și un lucru pozitiv, din punctul meu de vedere. Chiar sunt entuziasmată. N-am nicio presiune.
Mai am câțiva ani, vreau să fac tot ce pot. Nu știu despre viitor prea mult, vreau să amân cât se poate de mult finalul carierei.
După ce am încheiat colaborarea cu antrenorii din România, am simțit că următorul pas trebuie să-l fac spre international și m-am gândit la Academia Mouratoglou, pentru că mulți jucători de top se pregătesc acolo și am înțeles că este o atmosferă foarte plăcută
Așteptări am de la mine din punctul de vedere al jocului, dar la rezultate nu pot să am așteptări, să câștig un turneu. Dar asta e dorința mea și pentru asta muncesc", a spus Simona Halep, pe aeroportul Otopeni.
Etichete: simona halep , halep , irina begu , dubai , turneul de la dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții